Matrimoniale...

Dintr-o curiozitate firească am intrat pe unul dintre site-urile de matrimoniale. Mi-am creat un cont cu date reale și poză actuală. Apoi, câteva zile la rând, am accesat diverse profile care mi s-au părut mai interesante și mai aproape de ceea ce mi-aș fi dorit eu dacă aș fi fost în căutarea unui partener. Am vizitat în jur de 20-30 de profile, unele cu poze, altele fără, cu descrieri atrăgătoare sau simpliste. Este drept că bărbații prezenți acolo fiind de toate categoriile și nivelurile, descrierea făcută reflecta într-o anumită măsură omul sau nivelul lui din spatele descrierii făcute.

Impresia pe care am avut-o mereu despre un astfel de loc a fost aceea a unei piețe în care fiecare își etalează pe tarabă marfa pe care o are. Mai mult de atât gândeam că la prețuri bune găsești sensibilitate, onestitate, curățenie morală, înțelegere, istețime, inteligență, bunătate, modestie, respect, calități cu nemiluita, așa încât doamnele dornice de un partener au de unde alege. De defecte se amintește, așa, în treacăt, parcă cu tendința de a spune… ”defectele n-ai decât să le descoperi singură, după…”. Nu se pomenește aproape nimic de gelozie, prostie, lene, obtuzitate, încăpățânare, dezordine, aventuri, femei etc. Rar despre tutun, iar alcool, mai deloc… Aproape toți sunt fumători ocazionali, iar de alcool nici să nu audă.

O bună parte dintre profile nu au poze. Sunt absolut de acord cu alegerea unora de a nu-și etala imaginea, însă mă gândesc că dacă aleg să fie ”anonimi” vizual, atunci au altceva mai interesant de expus acolo. Câteva cuvinte care să impresioneze, niște preocupări interesante, dragoste de spiritualitate… sau ceva care să compenseze lipsa pozei.

După tatonări și de o parte și de alta au început să curgă mesajele. Am postat și eu câteva mesaje la acele profile care mi s-au părut mai interesante și apoi am așteptat. Mesajele mele au fost ceva mai consistente, adică au fost formate din cinci-șase fraze care surprindeau un aspect interesant al profilului lor. O mică compunere dacă vreți, ce depășea cumva sfera banalității. Dintre cele cinci mesaje trimise de mine, răspuns n-a venit decât de la unul.

În schimb am primit cu nemiluita mesaje gen: ”Bună… ce faci?” , ”Bună… singurică?”, ”bn vreau să te cunosc”, ”Îmi place de tine, ești draguță, vrei să ne cunoaștem?”, ”0726xxxxxx, dă-mi un beep și te sun eu”, ”vreau sa te cunosc” sau pur și simplu ”Ce program ai azi?”

Din zecile de mesaje primite, un singur mesaj mi-a atras atenția care vorbea despre viață și singurătate, în cuvinte simple, dar din care emana o fărâmă din sufletul acelui om. A fost singurul mesaj la care am răspuns în câteva cuvinte ce ar fi dat curs unui dialog.

Dragi bărbați pentru că sunt femeie îmi permit să vă dau câteva sfaturi în legătură cu abordarea femeilor pe aceste site-uri. Evident, dacă doriți să aveți succes. Nu spun că femeile știu cum să se comporte într-un astfel de loc. Cu siguranță multe dintre ele au nevoie de aceleași reguli de bun simț, însă probabil venite din partea unui bărbat.

Regula de bun simț nr.1

Postați o poză… de preferință actuală și în detaliu. Nu se știe care dintre femei prefera modelul vostru de frumusețe masculina.

Regula de bun simț nr.2

Informațiile despre voi să fie cât mai reale. Descrieți-vă în cuvinte simple, fără exagerări sau minciuni.

Regula de bun simț nr.3

Încercați să inițiați un dialog altfel decat ”Bună… ce faci?” , ”Bună… singurică?”, ”bn vreau să te cunosc”, ”Îmi place de tine, ești draguță, vrei să ne cunoaștem?”, ”0726xxxxxx, dă-mi un beep și te sun eu”, ”vreau sa te cunosc” sau pur și simplu ”Ce program ai azi?”

Regula de bun simț nr.4

Nu postați în primul mesaj către ea ”Inginer x ani, frumos, inteligent, sensibil, mașină ultimul tip, cu casa in construcție”. Asta sună a marfă de calitate, cu defecte ascunse.

Regula de bun simț nr.5

Compuneți primul mesaj din câteva propoziții simple pe marginea unui element din descrierea ei. Dacă spune acolo că îi plac animalele, spuneți-i ceva frumos despre căței, dacă îi place să citească vorbiți-i despre literatură și despre cărțile, dacă este credincioasă și vă doriți o asemenea femeie, scrieți câteva cuvinte despre Dumnezeu, dacă îi place să gătească, vorbiți-i despre ce v-ar plăcea să vă gătească când veți ajunge să vă cunoașteți. Capitolul acesta ține foarte mult de imaginație și de... răbdare.

Regula de bun simț nr.6

Când abordați o femeie, nu vă gândiți din prima cum ar fi cu ea în pat. Ei nici prin cap nu-i trece asta, cel puțin celor care vor o relație de lungă durată. Femeia vrea să te cunoască ca minte și suflet și apoi în pat.

Regula de bun simț nr.7

Nu fugiți atunci când găsiți un mesaj mai elaborat din partea unei femei. Încercați să răspundeți cu cuvintele voastre, chiar dacă nu sunteți intelectuali sau poeți. Sunt femei intelectule care caută bărbați simpli. Important este doar să acceptați diferența. În pat nu se mai văd diferențele. Tocmai acolo este poate partea voastra tare.

Regula de bun simț nr.8

Învățați să inițiați un dialog cu o femeie. Cei mai mulți nu știu cum să abordeze o femeie. Ea nu va răspunde decât rareori la mesaje scurte și directe. Și un lucru foarte important... nu vorbiți în primele dialoguri despre sex.

Regula de bun simț nr.9

Exagerați puțin cu politețea... dacă asta nu face parte din caracterul vostru... Un nobil ”sărut-mâna, doamnă” face mult  mai mult decât un ”bună” sărăcăcios.

Regula de bun simț nr.10

Cu femeile trebuie să aveți răbdare... și țineți cont că nu orice NU al femeii este nu. De foarte multe ori vrea să insistați.

Aroganța sau... distanță...

Aroganța poate fi definită ca o atitudine disprețuitoare, sfidătoare, obraznică față de cei din jur. Dar poți fi catalogat drept arogant și dacă încerci să pui o anumită distanță între tine și restul sau între tine și o anumită persoană. Atitudinea firească pe care o impui uneori poate părea pentru ceilalți un semn de dispreț și aroganță. Unii dintre cei care se simt priviți din înaltul sfidător al atitudinii și nu de la o distanța ce-ti permite să respiri liber, își arogă dreptul de a te critica. Cum îți poți permite să ieși din înghesuiala celor mulți care împărtășesc același mod de gândire… Cum îndrăznești să te detașezi de opinii sau să barezi anumite îndrăzneli ce s-ar putea întinde precum virusul…  

Românul aparținător turmei nu va înțelege niciodată o astfel de atitudine. Românul iubește cumetriile și amestecul în treburile celuilalt mai mult decât propriile preocupări. Adică o atitudine firească de detașare din partea unui semen pare cu totul ieșită din normalitatea lui scălâmbă. Românul trebuie să știe tot ce mișcă chiar și în intimitatea cea mai adâncă a cuiva. Îți sunt monitorizate gesturile cu ochiul critic al celui atotcunoscător. Cuvintele îți sunt măsurate, răstălmăcite, despuiate de orice nuanță pentru că în mod sigur ascund ceva. Iar tăcerea poate fi cea mai sfidătoare dintre atitudini, cea mai periculoasă pentru că ascunde toate gândurile la care turma nu poate ajunge. Gloata sau turma n-are aer dacă nu-ți disecă sufletul și nu încearcă să afle ce gândești. Și ferească Sfântul să nu gândești ca turma.

Greșeala...

Orice întâmplare este o experiență, iar viața este un șir de experiențe. Din fiecare moment al întâmplării ar trebui să învățăm ceva și la o următoare conjunctură să aplicăm cele învățate. În felul acesta am fi mult mai atenți la impulsurile de moment și poate am asculta mai atent rațiunea decât sufletul. Facem greșeli, mai mari sau mai mici, suntem făcuți din greșeli pe care apoi, cei conștienți de gravitatea lor, încercăm să le reparăm.  Lecția nu are greutate decât dacă va fi resimțită pe propria piele.  Desigur, orice greșeală indiferent de efectul ei are un preț. Uneori pierdem tot ceea ce am construit, alteori pierderile sunt mai mici, însă inevitabil provoacă răni superficiale sau profunde în noi sau în ceilalți.  Prețul este deseori nejustificat de mare pentru greșeala făcută, dar el trebuie asumat. Tocmai în povara lui va sta grija de a nu mai greși. Se pare însă că de cele mai multe ori nu învățăm nimic din durerosul regret ce însoțește eșecul intenției. Ne vindecăm repede de greșeală prin uitare și greșim din nou.

Sunt oameni care greșeșc la tot pasul fără să le pese de urmele pe care le lasă în jur. Se hrănesc cu propriile erori pavându-și drumul spre ceea ce ei consideră  realizări. Faptele care ies de sub lumina moralității și al bunelor intenții pot fi numite gereșeli intenționate.  Pentru cei care se pretează la astfel de greșeli, rezultatul faptelor reprezintă cheia succesului. Efectul produs asupra celorlalți le este indiferent, importantă fiind doar propria satisfacție de a atinge țelul propus. Oamenii aceștia nu știu ce-i iertarea și nici greșeala omenească fără de voie. Pentru ei greșeala nu este o abatere de la normalitate, ci o modalitate de a obține ce și-au dorit.

Cred că multora dintre noi li s-a întâmplat ca o bună și lăudabilă intenție să se transforme într-o greșeală. Sigur că pleci în intenție cu o serie de rațiuni la care ai reflectat, însă oricâtă luciditate ar exista, fiecare acțiune are și o notă de neprevăzut. Construiești în minte un anumit fir al întâmplării. Deși există și gânduri reziduale  pe care întenționat nu le asculți, mintea ta este cuprinsă doar de momentul final al victoriei. Refuzi orice eșec stânjenitor și neplăcut. În general pierderile ca rezultat al erorilor umane sunt foarte rar luate în calcul. Mintea nu acceptă decât reușite.

Conștientizarea greșelii devine momentul cel mai copleșitor. Atunci realizezi diferența dintre ceea ce ți-ai imaginat a fi și planul realității. Întâmplarea îți dă o palmă peste ceafă și te trezește din scenariul imaginat. Intenția se transformă într-o dezamăgire, iar sufletul îți este cuprins de regret. Acesta este momentul cel mai copleșitor al conștientizării greșelii. Sentimentul care te macină în acel moment este al ireversibilității timpului. Dacă ai putea da timpul înapoi cu siguranță ai acționa altfel. Desigur, reluarea faptei nu presupune evitarea unei noi greșeli. Atâta timp cât rațiunea este influențată de emoție și de alți factori independenți de voința proprie, desigur că greșelile pândesc la tot pasul. Dar oare dacă timpul ar fi reversibil, cum ar arăta viața noastră? Oare dacă ni s-ar oferi posibilitatea  să reluăm viața de la început sau de la un la un moment dat, oare câte greșeli am mai face?

Clopot funebru...

Bang... bang... bang... bang... bang... se aude un nesfarşit dangăt de clopot. Se vaită trist şi grav a moarte. Cineva a plecat "dincolo" lăsând aici viaţa... sau poate moartea. Din depărtare, din zarea pierdută printre pomii împodobiţi cu fructele verii, clopotul glăsuieşte cu lacrimi de fier. 

Cineva a plecat dintre noi luând cu el totul... viaţa, amintirile, fericirea, tristeţea, dezamăgirile, speranţele şi chinul de a fi. In muzica lui, clopotul ne anunţă cu glas jeluit că viaţa se sfârşeşte in moarte. Dangătul funebru ne aminteşte că suntem efemeri şi viaţa este o trecere de o clipă între naştere şi moarte. 

Ce este omul în ultima lui suflare? Nimic... doar dangăt de clopot ce vesteşte pământului că va primi darul pe care l-a zămislit odată. Acum îl va primi înapoi despuiat de toate veşmintele sufleteşti. De toate averile, de toate mândriile, de toate urile, de toate vanitaţile, de toate... va rămâne gol şi va lăsa un gol...

Bang... bang... bang... bang... vibrează în aer sunet de nefiinţă. Parfumul de tămâie şi lumina de priveghi ajunge până la noi. Cineva şi-a împlinit menirea şi a plecat pe drumul ce nu are decât un sens... ireversibil. Atmosfera, în dangăt de clopot îndoliat devine tristă şi grea, inlăcrimată şi funebră. Limba de clopot loveşte scurt şi rar dând răgaz clopotului să-şi glăsuiască pustiul cu limbă de moarte. Sfârşitul vestit este al fiecăruia dintre noi.

Bang... bang... bang... tot mai pierdut, aşa cum viul celui dus se stinge în amintire. Clopotul a amuţit. Tăcerea de plumb a morţii descrie cuvinte ce nu pot fi rostite. Nu se aude decât bang... bang... bang... în sufletul celui rămas.

Tainele din adâncul privirii...

Există un limbaj neconvențional al lucrurilor, al întâmplărilor, al vieții. Dincolo de acțiune sau dincolo de om, de atitudine, de cuvinte, de gest se ascunde o  rațiune ce a înfățișat  privirii celorlalți imaginea de un anumit fel. Rareori expresia de a fi are nuanțele naturale ale vieții, lăsând libere emoțiile sincere. Teama de refuz, de a nu fi primite cum se cuvine, de a fi interpretate greșit, din lipsă de moralitate sau din lașitate, toate acestea fac din atitudine, dar mai ales din privire poarta unei ascunzători tainice a propriilor sentimente.

Se spune că există miracole ascunse în lucruri simple, neesențiale, nerelevante, departe de a avea vreo semnificație aparte. Lumea în care trăim nu are numai imaginea pe care o expune primei priviri. Adesea sub o imagine superficială se află un lucru incredibil, o minune. Trebuie doar să ”vezi” nu numai să privești, însă puțini știu să vadă sau să asculte mesajul, ori să descifreze limbajul abstract al faptei ori al felul de a fi. Contactul cu lumea exterioară se face prin intermediul privirii, iar natura sensibilă a lumii va lua contact cu tine prin cuvinte, prin limbajul abstract al gesturilor și al reflexiilor din privirea ta.

În privirea unui om, pătrunzând adâncul din ochii lui, aproape că te vei pierde într-o lume numai de el știută. O lume a sufletului lui în care adună tot felul de valori sau nonvalori, crize, depresii, bucurii, fericire, iubire, ură, revoltă, dezamăgiri, împliniri. Privirea mărturisește tot tumultul și zbuciumul sufletesc, dând cale emoției să răzbească spre lumină prin privire.

Cine nu s-a tăiat în lama ascuțită a unei priviri metalice ce te întâmpina cu disprețul rece al sentimentului de desconsiderare? Cine nu s-a izbit de o privire plină de otrava urii? Cine nu a fost mângâiat de lumina unor ochi blânzi îndulciți cu un surâs suav? Însă dincolo de răutate, ură ori bunătate se află omul, sentimentele lui, travaliul vieții lui și tot de a adunat precum comori ori poveri de suflet. Cel în care răutatea și ura și-au făcut culcuș, cu siguranță nu este cel care vrea să pară lumii. Este greu de spus și cu atât mai mult de dovedit dacă oamenii se nasc cu răutatea în ei precum se nasc cu toate organele la locul lor.  Răul este doar lipsa binelui, pierderea lui prin soartă, alegeri greșite, dezamăgiri, relații nepotrivite, insatisfacții, lipsa iubirii.

În gestul unui om sau în atitudinea lui există un limbaj, un mesaj pe care vrea sau nu să-l transmită în mod direct celor din jur. Însă dacă știi să accepți cu toleranță o anumită atitudine vei vedea că omul plin de ură este adesea de compătimit și de înțeles. Soarta nu i-a oferit ceea ce el aștepta de la ea. Se crede un neîndreptățit al destinului. Urăște adesea în jur ceea ce-și dorește să fie, să aibă, să devină, urăște omul care nu-i satisface nevoile sau cu care se compară, dar pe care nu-l poate ajunge sau depăși. Urăște pe cel care are mai mult decât el, avere, inteligență, poziție socială sau orice altceva. Îi simți valul de otravă care țâșnește prin ochi, cuvintele sunt precum săgeți otrăvite, gesturile ferme, agresive, războinice, gata de atac verbal permanent. Un munte de nemulțumire și insatisfacție duce în sufletul său mult prea strimt și neîncăpător pentru cantitatea de neîmplinire acumulată în timp. Sub masca unui zâmbet chinuit ce crește apoi în râs isteric, îl vezi cum încearcă din răsputeri să pară agreabil cu cei din jur, însă aerul viciat din sufletul lui împrăștie miesme greu de suportat. De fapt el se urăște pe sine și soarta sa de a nu fi fost alesul ei. Deși înghite propria otravă cu gândul la cei pe care îi invidiază în secretul cel mai tainic al său, consideră că aceștia au tot ce își doresc pe când el, cel mai îndreptățit poate, a fost fără noroc.