Orice întâmplare este o experiență, iar viața este un șir de experiențe. Din fiecare
moment al întâmplării ar trebui să învățăm ceva și la o următoare conjunctură
să aplicăm cele învățate. În felul acesta am fi mult mai atenți la impulsurile
de moment și poate am asculta mai atent rațiunea decât sufletul. Facem greșeli,
mai mari sau mai mici, suntem făcuți din greșeli pe care apoi, cei conștienți
de gravitatea lor, încercăm să le reparăm. Lecția nu are greutate decât dacă va fi
resimțită pe propria piele. Desigur,
orice greșeală indiferent de efectul ei are un preț. Uneori pierdem tot ceea ce
am construit, alteori pierderile sunt mai mici, însă inevitabil provoacă răni
superficiale sau profunde în noi sau în ceilalți. Prețul este deseori nejustificat de mare
pentru greșeala făcută, dar el trebuie asumat. Tocmai în povara lui va sta
grija de a nu mai greși. Se pare însă că de cele mai multe ori nu învățăm nimic
din durerosul regret ce însoțește eșecul intenției. Ne vindecăm repede de
greșeală prin uitare și greșim din nou.
Sunt oameni care
greșeșc la tot pasul fără să le pese de urmele pe care le lasă în jur. Se
hrănesc cu propriile erori pavându-și drumul spre ceea ce ei consideră realizări. Faptele care ies de sub lumina moralității și al bunelor intenții pot fi numite gereșeli intenționate. Pentru cei care se pretează la astfel de
greșeli, rezultatul faptelor reprezintă cheia succesului. Efectul produs asupra
celorlalți le este indiferent, importantă fiind doar propria satisfacție de a
atinge țelul propus. Oamenii aceștia nu știu ce-i iertarea și nici greșeala
omenească fără de voie. Pentru ei greșeala nu este o abatere de la normalitate,
ci o modalitate de a obține ce și-au dorit.
Cred că multora
dintre noi li s-a întâmplat ca o bună și lăudabilă intenție să se transforme
într-o greșeală. Sigur că pleci în intenție cu o serie de rațiuni la care ai
reflectat, însă oricâtă luciditate ar exista, fiecare acțiune are și o notă de
neprevăzut. Construiești în minte un anumit fir al întâmplării. Deși există și
gânduri reziduale pe care întenționat nu
le asculți, mintea ta este cuprinsă doar de momentul final al victoriei. Refuzi
orice eșec stânjenitor și neplăcut. În general pierderile ca rezultat al
erorilor umane sunt foarte rar luate în calcul. Mintea nu acceptă decât
reușite.
Conștientizarea
greșelii devine momentul cel mai copleșitor. Atunci realizezi diferența dintre
ceea ce ți-ai imaginat a fi și planul realității. Întâmplarea îți dă o palmă
peste ceafă și te trezește din scenariul imaginat. Intenția se transformă
într-o dezamăgire, iar sufletul îți este cuprins de regret. Acesta este
momentul cel mai copleșitor al conștientizării greșelii. Sentimentul care te
macină în acel moment este al ireversibilității timpului. Dacă ai putea da
timpul înapoi cu siguranță ai acționa altfel. Desigur, reluarea faptei nu
presupune evitarea unei noi greșeli. Atâta timp cât rațiunea este influențată
de emoție și de alți factori independenți de voința proprie, desigur că
greșelile pândesc la tot pasul. Dar oare dacă timpul ar fi reversibil, cum ar
arăta viața noastră? Oare dacă ni s-ar oferi posibilitatea să reluăm viața de la început sau de la un la
un moment dat, oare câte greșeli am mai face?
