Pagini

luni, 18 mai 2015

Noaptea muzeelor


Vreme de mai când Bucureștiul, alături de toate orașele Europei, este gazda Nopții muzeelor. Anul acesta a avut loc un eveniment inedit în cimitirul Bellu - un concert de operetă urmat de proiecția unui film artistic.

Cu o seară înainte de eveniment am prins din zbor știrea pe unul dintre canalele de televiziune. Imediat ideea acestui eveniment m-a sedus și a doua zi am plecat spre capitală. În cimitirul Bellu fusesem de multe ori, aproape în toate concediile, indiferent de anotimp. Așezământul este unul dintre locurile care m-au fascinat dintotdeauna cu excepționalele lui monumente funerare de o inegalabilă frumusețe tristă.

În drum spre capitală, privind zarea și întinsele câmpuri verzi sau galbene în care macii se ițeau ca niște mici flăcări sângerii, încercam să-mi imaginez cum va decurge evenimentul. Îmi imaginam senzațiile pe care le voi trăi acolo în atmosfera nocturnă. Puțini sunt cei care nu se oripilează la gândul unui periplu printre cruci și morminte în toată puterea nopții. Nici eu nu făceam excepție imaginându-mi  senzația care mă făcea să mă înfior gândind la o plimbare nocturnă pe aleile unui cimitir, chiar dacă se numește Bellu, Montparnase sau Per Lachaise. Gândul la lumea de ”dincolo” ca fiind o lume despre care nu știm mai nimic, decât că este o altă lume imaginară sau poate nimic altceva, decât un mare neant în care pășim părăsind bucuriile vieții, ne face să ocolim cimitirele.

Întâlnirea cu ideea de neființă într-un mod cât mai aproape de fizicitatea ei, ne dă fiori. Când te afli în cimitir, conștientizezi cât de aproape ești de locul în care viața nu mai are nicio șansă. Cei mai mulți dintre noi îl gândim ca pe un punct terminus în spatele căruia se află un hău de necunoaștere.
Priveam zarea de pe bancheta mașinii și mintea mea încerca în continuare să construiască presupusele sentimente pe care urma să le trăiesc peste cateva ceasuri.

La ora 19 am fost pe aleea principală a cimitirului. Spre surprinderea mea organizatorii își făcuseră treaba neașteptat de bine. Un pavilion imens era montat pe aleea principală sub care se adăposteau de o eventuală ploaie, în jur de 500 de scaune așezate ca într-o sală de spectacol în aer liber. De o parte și de alta, pe aleile laterale, alte bănci își așteptau spectatorii. La acea oră, doar vreo 20-30 de persoane își ocupaseră locurile în așteptarea evenimentului cultural inedit. În fața capelei era montată scena pe care orchestra și membrii Teatrului național de operetă și musical, Ion Dacian, urmau să evolueze interpretând arii din operete celebre. Ca o ironie a locului în care ne aflam, spectacolul s-a numit Dolce vita. Titlul desfătător al spectacolului contrasta  pregnant cu tristețea locului în care urma să se desfășoare. Viața într-un cimitir este doar o chestiune de timp.

Mai erau două ceasuri până când spectacolul urma să înceapă. Lumea se aduna agale în apropierea scenei și a locurilor rămase libere. În scepticismul meu îmi era greu să cred că se vor ocupa toate locurile disponibile și gândeam că organizatorii au făcut un efort considerabil, dar inutil, montând acel imens pavilion și  aranjând atât de multe locuri. Scena era și ea cu tot dichisul...reflectoare, un imens ecran de proiecție și boxe adecvate astfel încât numărul de decibeli să poarte sunetul muzicii în toate colțurile cimitirului.

Și pentru că încă era vreme destula până la începerea spectacolului, am făcut un tur al cimitirului pe care îl cunoșteam destul de bine. Organizatorii n-au omis nici acest aspect al evenimentului. Tinere imbracate în frac cu joben, precum niște ciocli în costum de ceremonie, conduceau grupuri de vizitatori în acest tur al cimitirului parcurgând cele mai importante alei. Renumita alee a artiștilor și cea a scriitorilor erau marginite de o parte și de alta cu candele aprinse așezate pe asfalt în șir indian. Cu cât înserarea se așternea peste așezământ,  candelele aprinse păreau o cale spre o altă lume. Paradoxal, drumul îmbia chemător spre acea lume a neființei.

În scurtă vreme lumina a fost înghițită de întunericul serii însă cimitirul ca niciodată în an era mai animat ca oricând. Se întâlneau două lumi. Viața și moartea. Era fascinant să privești promenada pe aleile cimitirului ca și cum lumea ieșise în parc la șosea. Se discuta, se făceau glume, unii mâncau, alții beau bere. Apoi căutau toaletele postate în tot arealul cimitirului. Se simțea acea forfotă specifică omenescului, cu zumzetul și nevoile naturale.

A început spectacolul. Uimitor, toate cele 500 de locuri au fost ocupate și, de jur împrejurul ”salii de spectacol” alte sute de persoane își căutau un loc din care să poată privi evoluția artiștilor.  Spectacolul a fost o explozie de arii vesele, lumină și culoare. S-a vrut a fi o manifestare a viului, a bucuriei vieții, a darului ființării, în raport cu lumea neființei.
Simțeam spiritul adunării plutind intens în aerul acelei seri. Lumea trăia bucuria spectacolului. Mesajul lui  părea a fi un semnal cu un slogan imaginar... „bucurați-vă de darul vieții pentru că aveți în jur locul în care bucuriile mor odată cu voi”. Senzația este inexprimabilă în cuvinte. Cele două lumi atât de aproape. Ființa și neființa despărțite doar de un pas minuscul al timpului. Lumea viului și a bucuriei de a fi și încremenirea in timp sub o lespede sau sub o cruce.

Oare gândea baronul Bellu proprietarul de drept al așezământului, acum un secol si jumătate, că locul în care oamenii se despart de viață, și cărora el le donase acest loc de îngropăciune,  vor avea parte de viul muzicii până în cele mai îndepărtate colțuri întunecate ale cimitirului?
Cu siguranță, nu. Însă poate spiritul lui, deasupra unei lespezi de mormânt, era acolo atât de aproape, în vecinătatea scenei.


Un comentariu:

  1. CUM ÎȚI ÎNCEPE MEA EXULUI ÎNAPOI CU AJUTORUL VÂRSII REALE ȘI EFICIENTE DIN Dr.Wealthy My Acest distribuit minunat numit Dr.Wealthy mă ajută să mă întorc pe soțul meu înapoi după ce m-a abandonat pe mine și pe copii timp de 2 ani fără a vizita. Un prieten de-al meu mi-a povestit cum a ajutat-o puternica cască de vrajă și l-am contactat prin intermediul adresei de e-mail pe care mi-a dat-o prietenul meu, i-am spus problema mea și mi-a asigurat victoria, în mai puțin de 48 de ore după ce am făcut tot ce mi-a indicat să Fă, m-a sunat pentru prima dată după ce m-a părăsit, el a pledat pentru iertarea mea acum trăim fericiți. dacă aveți nevoie de ajutorul său, puteți să-l accesați pe e-mailul personal (wealthylovespell@gmail.com) sau să-l sunați la +2348105150446 vizitați site-ul http://wealthyspellhome.over-blog.com

    RăspundețiȘtergere