Ce este o curvă...

Desigur, cu toţii ştim ce este o curvă. Definiţia ei este una simplă. Femeia desfrânată care se oferă bărbaţilor pe bani sau, femeia adulteră care îşi înşeală partenerul de viata. Atât şi nimic mai mult. În primul caz curva este un obiect pe care bărbaţii îl folosesc contra cost pentru satisfacerea nevoilor primare, gen foame sau sete. In cel de al doilea caz, concepția generală se reduce la femeia care seduce bărbaţii doamnelor caste şi serioase. Le suceşte minţile, le cheltuie banii, îi îndepărtează de familie. În multe dintre situaţii această stare de fapt este adevărată. Însă sunt şi situaţii când lucrurile nu stau aşa. "Curva" este altceva decât ne grabim noi să catalogăm, aruncând cu pietrele neînţelegerii. Poate fi acea femeie care împlineşte bărbatul dezamăgit de consoarta care nu ştie, nu poate sau nu vrea să-i ofere ceea ce bărbatul aşteaptă de la partenera oficială. Desigur, când în viaţa unui bărbat intervine o "curvă" cei mai mulţi dintre noi gândim doar la fizicul relaţiei dintre cei doi. "Curva" îi oferă în pat ceea ce nevasta nu este capabilă sau nu vrea să-i ofere din pudoare sau convingere înapoiată. Aceste aspect al chestiunii este în multe cazuri adevărat. Însă pe lângă acest aspect sunt multe alte nuanţe ale problemei care ne scapă voit din vedere.

Fiecare dintre jumătățile din cuplu, femei sau bărbaţi, au nevoile lor mai mult sau mai puţin morale sau nobile. Unii au nevoie de sex nelimitat şi în afara convenţionalului, alţii vor dialog elevat ce depăşeşte sfera banalităţii, mulţi alţii vor ceva în plus faţă de ceea ce au acasă: mai multă dragoste, un partener mai îngrijit, unul mai slab, unul mai inteligent, mai atent la nevoile celuilalt, fiecare simţind un gol interior ce trebuie umplut cu altceva. Cum? Printr-o altă femeie sau bărbat. Desigur, trebuie să recunoaştem depăşind vechile dogme că nu numai bărbatul are nevoile lui şi dreptul de a avea amantă, ci şi femeia. Natura umană este comună femeii şi bărbatului şi cere satisfacerea aceloraşi necesităţi de natură fiziologica sau spirituală, numai că femeia este obişnuită să nu-şi recunoască sau să-şi inhibe propriile dorinţe acordând bărbatului mult mai multă înţelegere.

Prin urmare ”curva” feminină sau masculină nu este doar obiectul de satisfacere sexuală, aşa cum suntem tentaţi să gândim, ci poate fi acel partener aşteptat o viaţă.

Este drept că din toate timpurile problema s-a pus numai într-un singur sens: numai bărbaţii au nevoi, femeile fiind cele care trebuie să împlinească aceste nevoi. Dar dacă judecăm raţional femeia care răspunde nevoilor unui bărbat fără să fie plătită de acesta, atunci și ea la rândul ei îşi împlineşte nevoia de un partener conform idealului ei. Adică află acel corespondent în care se regăseşte.

Sunt rare situaţiile în care cei doi parteneri dintr-o relaţie oficială se potrivesc de la început, relaţia păstrând prospeţimea până la final. Realitatea a demonstrat că fără o evoluţie în acelaşi ritm a celor doi, inevitabil apar discrepanţe relaţionale acestea ducând la tensiuni şi distanţări ale partenerilor. Nevoia unei compensări se simte imediat ce se instalează singurătatea. In acest moment inervine "curva" care umple golurile lăsate de cealaltă femeie sau... bărbat.

Desigur concepţia generală despre extrarelaţii în cuplu este una denigratoare, nefăcându-se diferenţa între prostituţie şi nevoile pe care fiecare le simte în funcţie de idealul lui personal. De multe ori, deși este greu de recunoscut, o astfel de extrarelație consumată cu discreție și decență, poate salva relația oficială. Cel ”plecat” de acasă  se regăsește într-o altă relație, în felul acesta echilibrându-se și revenind acasă conștient de responsabilitatea pe care o are față de familie. Probabil aceste imagini par pure utopii, experiența cuplurilor demonstrând cu totul alte manifestări atunci când unul dintre parteneri alunecă în afara cuplului. Fiecare are partea lui de adevăr și dreptul să judece așa cum consideră de drept. Însă dacă aceste relații din afara cuplului ar fi tratate precum o terapie de cuplu, cu o anumită înțelegere și bun simț al partenerului plecat înspre un altul, multe din cupluri ar avea sanșa unei supraviețuiri mai îndelungate în timp.

Morala, dogmele religioase, conduita socială și familială din totdeauna au sugrumat nevoile survenite la nivelul cuplului. Conform acestor impuneri prefabricate orice dezamăgire legată de partener survenită în timp, trebuie inhibată și purtată cu stoicism până dincolo de frustrare. Astfel, sintagma impusă de biserică ”până când moartea ne va despărți”, la un moment dat nu face altceva decât să unească la nivel formal. În aceste condiții se simte nevoia unei idei salvatoare. Iar rezolvarea ar fi divorțul sau o evadare discretă în afara cuplului. Cea de a doua variantă pentru cei mai mulți dintre parteneri este de neacceptat, dar între a sfărâma o familie cu copii și bunuri dobândite printr-un efort comun și a rămâne împreună acceptându-i celuilalt mici bucurii, cred că cea de a doua variantă este de preferat. Evident, toate acestea cu condiția ca și cel căruia i se acceptă evadarea să fie suficient de rațional și reasponsabil pentru actele sale. Iar cel care rămâne acasă să învețe ceva din această experiență încercând să răspundă nevoilor partenerului.

Ideea expusă aici este una îndrăzneaţă şi total în afara normelor impuse de societate, însă dacă dorinţele secrete ar fi recunoscute cu sinceritate, mulţi dintre cei aflaţi în impas relaţional, ar considera că o mică evadare în afara cuplului ar fi benefică. În felul acesta sentimentele care au unit cuplul ar putea fi testate. Cel care pleacă spre o altă relaţie în scurt timp se va regăsi în vechea sau noua relaţie. În acest fel cele două căi pe care poate păşi i se deschid foarte limpede. Se poate întoarce sau poate păşi mai departe acolo un idealul lui se potriveşte mai bine.

Sigur că este greu să gândești așa. Când iubești nu poți concepe să acorzi libertăți de acest fel. În dragoste, egoismul impune un sentiment reciproc cu o intensitate egală, pe timp nelimitat sau atâta timp cât durează din partea unuia dintre parteneri. Când se instalează indiferența sau sentimentul se stinge, fiecare visează la o altă dragoste, dar nici unul dintre parteneri nu are curajul să recunoască sincer ce-și dorește. Preferă o resemnare sau o conviețuire chinuitoare fără să acorde celuilalt libertatea de a alege ce-și dorește. Este greu să fii de acord cu o evadare temporară a partenerului pentru a-și limpezi sentimentele și a se regăsi pe sine. Însă dacă iubești cu adevărat, dovada cea mai concludentă prin care îi poți dovedi acest lucru, este libertatea pe care i-o poți acorda pentru a se descoperi pe sine prin tine.

Chiar dacă nu vrem să recunoaştem ştim cu toţii că fiecare are nevoie de o compensare a dezamăgirior survenite de-a lungul timpului în relaţie. Un corespondent pe măsura idealului interior al fiecăruia se găseşte cu greu şi aproape niciodată în aceeaşi persoană. De aceea ”amantul/amanta” întruchipează fiinţa care împlineşte.