Este o mare greşeală să ne îndrăgostim la întâmplare. Maturitatea şi implicit raţiunea ar trebui să ofere posibilitatea evaluării sentimentului care riscă să te prindă în mrejele lui. Întotdeauna înainte de a te lăsa purtat de valul simţirii, care a fost poate îndelung aşteptat, este bine să estimezi situaţia şi partenerul căruia te pregăteşti să-i dăruieşti tot ceea ce reprezinţi tu, suflet, trup, spirit. În dragoste există un ideal, un model propriu construit de cele mai multe ori artificial, fără a fi luată în calcul potrivirea noastră cu modelul respectiv. În zadar ne vom dori un partener mult superior ca intelect, spiritualitate, inteligenţă, dacă noi nu putem oferi nimic sau aproape nimic din toate astea.
Este trist că adesea ne lăsăm păcăliţi de propriile sentimente şi facem pasiuni pentru oameni pe care i-am visat a ne fie alături fără a lua în calcul şi dacă ei sunt dispuşi să facă acelaşi lucru. După ce eşti deja prins în beţia sentimentului, investind în el toată dăruirea de sine, constaţi că partenerul bate în retragere. După o perioadă de tatonare reciprocă, el constată că nu există potrivirea la care se aştepta. Diferenţele semnificative între el şi tine îl îndepărtează, el căutând un partener compatibil. Ţi se spune limpede sau ţi se sugerează că nu i te potriveşti, lucru care de altfel trebuia constatat încă de la începutul apropierii, până ce sentimentul să se aprindă în totalitate. Şi cu toată suferinţa să încerci să te rupi, să înţelegi că partenerul ales este mult peste ceea ce eşti tu de fapt.
Nu ne potrivim!... Nu avem ce discuta!... Nu avem valori comune!... Nu avem subiecte comune de dialog!… Într-o relaţie în care dorim să primeze intelectul şi apoi partea fizică a ei, nu este suficientă numai potrivirea trupească, ori cea în care partenerul este ”de casă”. Celălalt are nevoie în primul rând de dialog, un dialog elevat care să stârnească în el tulburarea spiritului şi mai apoi instinctul sexual. Nu este suficient să ne întâlnim şi să fim pe aceeaşi lungime de undă numai în pat sau la treburile casnice. Celălalt doreşte să se regăsească în noi precum piesa de puzzle lipsă, împlinind în acest fel nevoia lui de a afla un corespondent pe măsura lui.
Nepotrivirea dintre parteneri, mai ales din punct de vedere intelectual şi în aceeaşi măsură, afectiv, este adesea motivul principal pentru care relaţiile se destramă într-un mod dramatic. Apropierea de început, iluzorie, orbitoare, ameţitoare, simţire care susţine că dragostea poate suplini orice diferenţă de caracter şi intelect, este total înşelătoare. Mai devreme sau mai târziu, dar de regulă neaşteptat de repede, realitatea diferenţei dintre cei doi va ieşi la iveală, demonstrând că dragostea dintre cei doi fără suport spiritual şi intelectual asemănător, este greu de păstrat.
”Unde dragoste nu e, nimic nu e…” Binecunoscutul citat poartă în semnificaţia lui doar o mică parte de adevăr. Dragostea în complexitatea ei, ca simplă simţire nu este îndeajuns. Cu toată lipsa de raţiune a sentimentelor, dragostea la omul matur, cu conştiinţa limpede, ar trebui să survină ca o încununare a compatibilităţii dintre cei doi. O simplă beţie sentimentală stârnită de nevoia de partener ideal, mai devreme sau mai târziu se va destrăma, lăsând în urmă o limpede suferinţă. Drama personală în zadar este pusă pe seama celuilalt care n-a răspuns cu acelaşi sentiment, dorinţa fulminantă şi nonşalanţa cu care ne aruncăm în sentiment, aparţinându-ne pe deplin.
În astfel de situaţii, pentru a evita suferinţa ulterioară acuzând destinul potrivnic este bine să nu ne lăsăm purtaţi de sentiment până nu apreciem valoarea noastră în raport cu valoarea celuilalt. Întradevăr pare un târg pragmatic, însă pentru a evita suferinţa sfâşietoare atunci când celălalt îţi spune că totul s-a terminat, este bine să fim atenţi până unde mergem cu simţirea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu