Am primit în dar cuvântul, însă divinitatea nu ne-a dăruit şi tăcerea, în speranţa că vom învăţa singuri rostul nerostirii atunci când cuvântul îşi pierde forţa de a zidi. S-a înşelat... Din păcate, omul neînţelegând tăcerea cuvintelor, alege adesea vorbirea fără să discearnă între cuvânt rostit şi gând nerostit. Omenescul neşlefuit din noi îşi cere dreptul firesc de a cuvânta rănind, aruncând în prăpastia deznădejdii sau strivind speranţe.
Cuvântul fără tăcerea înţeleaptă a cuvântului este precum întunericul fără lumină. Aşa cum întunericul este lipsa luminii, tot aşa tăcerea poate fi lipsa cuvintelor. Însă dacă în sens abstract întunericul reprezintă răul, iar lumina binele, nu acelaşi sens capătă tăcerea şi cuvântul. Tăcerea cuvintelor poate fi acea stare de luminoasa înţelepciune atunci când cuvintele pictează întunericul. Tăcerea este o arta care se învaţă sacrificând cuvântul pe altarul înţelepciunii.
Singurii care ştiu cu adevărat ce este tăcerea sunt anahoreţii pustiului. Acolo în taina singurătăţii lor, tăcerea este simfonia cuvintelor fără acord, este glasul tumultuos al rostirilor mute încărcate de absolut, este esenţa de cuvânt născută din curăţenia gândului înalt. Transcendenţa nu tălmăceşte cuvinte şi nici gânduri, nici simţiri mărginite de omenesc, rezonanţa întru căutarea unui dincolo de noi se află prin tăceri abstracte. Ascetismul trupului şi al gândului sau al propriei interiorităţi cuvântează prin tăceri absolute. Deşi singuri şi însinguraţi, înţelepţii n-au nevoie de cuvinte. Ei se hrănesc spiritual cuvântând prin tăceri cu Cerul.
Oamenii prinşi în lume arar au învăţat tăcerea. Rareori au gustat din bucuria clipei, contempland în tăcere minuni dăruite privirii şi sufletului, ori s-au pierdut în „singurătăţi” mustind de tăceri înălţătoare. Intr-o imensitate de vorbe goale, tăcerea exprima mult mai multe cuvinte decât orice rostire lipsita de sens. Iar atunci când asculţi şi taci sau priveşti şi taci răpus de neputinţa de a a mai rosti ceva, când rostirile oricât de preţioase ar fi, sunt vorbe în vânt pentru celalalt, te retragi in propria tăcere întemniţând cuvintele în gânduri nerostite. Cei care au trăit însinguraţi gustând din ascetismul gândurilor nerostite, preferă tăcerea unei cuvântări lipsite de sens şi de înţelegere pentru cel căruia, rămas în urma cuvintelor, striveşte cu ignoranţă puterea lor. Când strădania îţi este zadarnică, te mulţumeşti doar să priveşti cu acei ochi înveşmântaţi în zâmbet trist spre necuprinderea de înţeles a lumii. Încremeneşti în neputinţa de a pătrunde dincolo de zidul neînţelegerii. Priveşti şi taci alegând masca indiferenţei în faţa spectacolului lumii.
Însă gestul doare. El este arma ce răneşte mai profund decât orice rostire albă. Cuvântul încremenit în muţenie răneşte profund acolo unde nu mai este nimic de spus. Biciul privirii şi al indiferenţei autoimpuse, pentru cel simţitor, ustură mai tare decât orice pedeapsă fizică. Preferi o mie de cuvinte decât un gând nerostit.
Cuvântul fără tăcerea înţeleaptă a cuvântului este precum întunericul fără lumină. Aşa cum întunericul este lipsa luminii, tot aşa tăcerea poate fi lipsa cuvintelor. Însă dacă în sens abstract întunericul reprezintă răul, iar lumina binele, nu acelaşi sens capătă tăcerea şi cuvântul. Tăcerea cuvintelor poate fi acea stare de luminoasa înţelepciune atunci când cuvintele pictează întunericul. Tăcerea este o arta care se învaţă sacrificând cuvântul pe altarul înţelepciunii.
Singurii care ştiu cu adevărat ce este tăcerea sunt anahoreţii pustiului. Acolo în taina singurătăţii lor, tăcerea este simfonia cuvintelor fără acord, este glasul tumultuos al rostirilor mute încărcate de absolut, este esenţa de cuvânt născută din curăţenia gândului înalt. Transcendenţa nu tălmăceşte cuvinte şi nici gânduri, nici simţiri mărginite de omenesc, rezonanţa întru căutarea unui dincolo de noi se află prin tăceri abstracte. Ascetismul trupului şi al gândului sau al propriei interiorităţi cuvântează prin tăceri absolute. Deşi singuri şi însinguraţi, înţelepţii n-au nevoie de cuvinte. Ei se hrănesc spiritual cuvântând prin tăceri cu Cerul.
Oamenii prinşi în lume arar au învăţat tăcerea. Rareori au gustat din bucuria clipei, contempland în tăcere minuni dăruite privirii şi sufletului, ori s-au pierdut în „singurătăţi” mustind de tăceri înălţătoare. Intr-o imensitate de vorbe goale, tăcerea exprima mult mai multe cuvinte decât orice rostire lipsita de sens. Iar atunci când asculţi şi taci sau priveşti şi taci răpus de neputinţa de a a mai rosti ceva, când rostirile oricât de preţioase ar fi, sunt vorbe în vânt pentru celalalt, te retragi in propria tăcere întemniţând cuvintele în gânduri nerostite. Cei care au trăit însinguraţi gustând din ascetismul gândurilor nerostite, preferă tăcerea unei cuvântări lipsite de sens şi de înţelegere pentru cel căruia, rămas în urma cuvintelor, striveşte cu ignoranţă puterea lor. Când strădania îţi este zadarnică, te mulţumeşti doar să priveşti cu acei ochi înveşmântaţi în zâmbet trist spre necuprinderea de înţeles a lumii. Încremeneşti în neputinţa de a pătrunde dincolo de zidul neînţelegerii. Priveşti şi taci alegând masca indiferenţei în faţa spectacolului lumii.
Însă gestul doare. El este arma ce răneşte mai profund decât orice rostire albă. Cuvântul încremenit în muţenie răneşte profund acolo unde nu mai este nimic de spus. Biciul privirii şi al indiferenţei autoimpuse, pentru cel simţitor, ustură mai tare decât orice pedeapsă fizică. Preferi o mie de cuvinte decât un gând nerostit.
Dacă tăcerea cuvintelor este motiv de înţeleaptă necuvântare şi pedeapsă pentru celălalt, cuvintele tăcerii sunt rostiri ce n-au nevoie de cuvinte. Cuvintele tăcerii sunt mult mai subtile şi cu o încărcătură emoţională mai profundă decât tăcerea cuvintelor. Toţi cei care sunt prinşi intr-o uniune născuta din iubire, îndrăgostiţii, prieteniile autentice, uniunile familiale, simt cel mai adânc sublimul cuvintelor tăcerii… Tăcerea glăsuieşte in adâncul inimilor si al sufletelor îngemănate în acelaşi sentiment… De unde si expresia „îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte” doar de tăceri…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu