Pagini

marți, 25 octombrie 2011

Sinceritatea...

 „Sinceritatea este precum o lovitură în testicole...”
Am citit undeva, pe o margine de carte, această însemnare metaforică a unui cititor, scrisă în grabă cu cerneală de culoare roşie. Folosise expresia populară în loc de cea academică ceea ce exprima şi mai autentic nuanţa „durerii”. Fiecare dintre noi, purtători ai senzitivului organ sau nu, ştim sau intuim şocul agresivităţii fizice sau transpunerea lui în obiectul contondent al cuvântului sincer.

Ştim ce impact iritant până la isterie poate avea sinceritatea din partea cuiva atunci când cel căruia i de adresează are simţire şi sensibilitate. Sinceritatea înţeleasă ca adevăr în sens negativ, mai mult decât oricare alt reproş răneşte profund. Cei mai mulţi dintre noi, deşi recunoaştem în sinea noastră propriile neajunsuri, întâmpinăm adevărul cu un refuz de acceptare. Reacţia inversă dovedeşte că nici noi pe noi înşine nu ne putem iubi cu aceste neajunsuri şi de aceea dintr-un sentiment de îndoială avem tendinţa să respingem brutal aceste evidenţe. În faţă ni se pune acea oglindă în care ne vedem şi ceea ce vedem nu ne place.

Reacţionăm brutal refuzând să ne privim din afara noastră prin ochii altcuiva. Este acelaşi lucru cu a recunoaşte că nu suntem frumoşi sau inteligenţi, deşi în oglinda propriilor noştri ochi ne privim plini de admiraţie extatică, păcălind în felul acesta realitatea.
Este drept că nu putem crede în orice vorbă aruncată răutăcios de orice interlocutor, însă acolo unde persoane apropiate sufleteşte, au ceva de spus, remarca lor trebuie să devină un motiv de meditaţie. Puţini sunt cei care se pot evalua obiectiv ca mai apoi să îndrepte sau să şlefuiască acolo unde modelarea o cere. Suntem proiecte imperfecte, cu conştiinţe fără putere de pătrundere a tuturor subtilităţilor vieţii. De aceea sinceritatea din partea unui prieten sau a unei persoane apropiate poate fi „trezirea din vis”, poate reprezenta „palma” de care aveam nevoie.

Dezmeticirea dintr-o realitate creată de propria mintea, în care ai propriile percepţii şi credinţe, realitate care poate fi conceptual greşită sau privită superficial, se năruie atunci când o altă imagine îţi este revelată. Când cineva îţi vorbeşte sincer despre ceea ce eşti sau despre acele laturi pe care nu ţi le vezi în totalitate, îţi poate deschide perspective noi de înţelegere a enigmelor existenţei umane sau a ceea ce poţi deveni ori salva atunci când calea este greşită. Toate astea se fac învăţând sau corectând ceea ce se poate îndrepta, dar mai ales înţelegând sensul lui ”a te vedea” cu ochii celuilalt.

Sunt greşeli pe care le facem fără să fim conştienţi de ele. Suntem obişnuiţi să trăim după un tipar bine stabilit fără să concepem depăşirea limitelor lui. Adesea gândirea ne este limitată de conjuncturi autoimpuse şi rareori avem curiozitatea sau curajul să ieşim din rutină. Avem momente de panică interioară ce schimonosesc atitudinea, suntem marcaţi de tot felul de dezechilibre ce se reflectă în imaginea expusă celorlalţi, avem nevoi şi căutări pe care nu ştim să le exprimăm în cuvinte, şi peste toate astea avem defecte, goluri, hibe, suntem imperfecţiuni perfecte. Dar dacă cineva din preajma noastră, în mărturisirea căruia avem încredere, pe care o acceptăm direct, fără menajamente sau false pudori, va îndrăzni să ne zugrăvească acea imagine reală, este bine să nu-l respingem. Omul acela nu face decât să ne arate dintr-un sentiment de stimă, apreciere sau iubire, că îi pasă de ceea ce suntem sau putem deveni.

Un comentariu:

  1. Toate se leaga. Nu degeaba se spune ca adevarul doare...


    secret_bliss

    RăspundețiȘtergere