Citatele aparţin lui Jose Ortega Y Gasset,
autorul volumului ”Studii despre iubire”
”De două secole încoace se vorbeşte mult despre iubiri şi puţin despre iubire.” Iubirile sunt evenimente survenite in viaţa bărbatului şi a femeii, cu frământări, tulburări, tristeţi şi dezamăgiri. Rareori iubirile sunt împlinitoare, trăite la unison şi cu aceeaşi intensitate. Se întâmplă aşa pentru că de cele mai multe ori suntem protagoniştii unei iubiri, fără să înţelegem esenţa iubirii. De fiecare dată percepem îndrăgostirea ca pe o stare, una dintre cele sublime stări din viaţa unui om, însă cu greu putem face diferenţa între a dori şi a iubi cu adevărat.
„Aceasta e însă una dintre cele mai importante distincţii pe care trebuie să le facem pentru a evita să ne scape printre degete specificul, esenţialul iubirii. Nimica nu e mai fecund în viaţa noastră intimă decât sentimentul dragostei, în atare măsură, încât el devine simbolul oricărei fecundităţi. Din iubire iau naştere, aşadar, în individ multe lucruri: dorinţe, cugetări, voliţiuni, acte; dar toate acestea care iau naştere din iubire ca recolta dintr-o sămânţă nu reprezintă iubirea însăşi, ci mai degrabă îi presupun existenţa. Este evident că lucrul pe care-l iubim, într-un anumit sens sau formă, îl şi dorim, în schimb însă dorim în mod notoriu multe lucruri pe care nu le iubim, faţă de care suntem indiferenţi pe plan sentimental. A dori un vin bun nu înseamnă a-l iubi; morfinomanul doreşte drogul în acelaşi timp în care îl şi urăşte pentru acţiunea lui nocivă.”
Autorul avea dreptate când spunea că există o diferenţă majoră între a dori şi a iubi. Este greu să facem distincţia între dorinţă care are conotaţii absolute în vremurile pe care le trăim, şi iubirea adevărată. Acest lucru a devenit esenţial în starea de disperare a femeii ce caută un partener. Femeia confundă iubirea cu dorinţa de a-şi stinge nevoia de bărbat, luând în posesie obiectul zămislit de propria-i minte, obiect care crede că o va împlini.
„Există însă alt motiv mai riguros şi mai delicat pentru a separa iubirea şi dorinţa. A dori ceva e, în definitiv, tendinţa de a poseda acest ceva, în care caz posesia înseamnă, într-un fel sau altul, ca obiectul să intre în orbita noastră şi să ajungă oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinţa moare automat odată cu dobândirea, dispare odată cu satisfacerea. Iubirea, în schimb, este veşnic nesatisfăcută.”
Trăim iubiri din ce în ce mai ciudate şi „Ne îndrăgostim atunci când imaginaţia noastră proiectează asupra altei persoane perfecţiuni inexistente. Intr-o bună zi fantasmagoria se împrăştie şi odată cu ea moare dragostea.”
Suntem într-o căutare necontenită a dragostei şi cu cât o căutăm mai frenetic, cu atât pare că nu o vom avea nicicând. De fapt nu ştim ce căutăm. În noi n-a sădit nimeni vreodată o dragoste adevărată pentru a avea comparativul lucrului făcut. Astfel „Sunt multe „iubiri" în care există de toate, mai puţin iubire autentică. Există dorinţă, curiozitate, obstinaţie, manie, ficţiune sentimentală sinceră, nu însă acea caldă afirmare a celeilalte fiinţe, oricare i-ar fi atitudinea faţă de noi înşine. Cât despre „iubirile" în care o găsim efectiv, se cade să nu uităm că ele conţin şi numeroase alte elemente pe lângă iubirea sensu stricto.”
În toate îndrăgostirile fără excepţie „Conştiinţa se îngustează şi conţine doar un obiect. Atenţia rămâne paralizată: nu înaintează de la un lucru la altul. E fixă, rigidă, pradă unei singure fiinţe. În acelaşi timp, exclusivismul atenţiei înzestrează obiectul favorizat cu calităţi miraculoase.” Dragostea sau iubirea are nevoie de obiect pentru a transfera asupra lui, idealul de iubire. Obiectul dragostei astfel „echipat” devine chipul cioplit căruia i se închină îndrăgostitul. În iubirile induse de dorinţa de fi iubit, nu ne îndrăgostim de persoana care ne-a fascinat şi captivat atenţia, ci de imaginea iubirii care are ca suport ideea atent concepută de propria minte.
Dacă sentimentele ar avea raţiune ar fi simplu „Să ne reprimăm atitudinile romantice şi să recunoaştem în „îndrăgostire" - repet că nu vorbesc de dragostea sensu stricto - o stare inferioară a spiritului, un gen de imbecilitate tranzitorie. Fără anchilozarea minţii, fără reducerea lumii noastre obişnuite, nu ne-am putea îndrăgosti.”
„Nu pretind cu aceasta să discreditez marele eveniment erotic care produce în istoria publică şi privată fulguraţii atât de admirabile. Iubirea e o operă de artă majoră, magnifică operaţie a sufletelor şi trupurilor. E însă neîndoios că, pentru a lua naştere, ea trebuie să se sprijine pe un crâmpei de procese mecanice, automate şi lipsite de veritabilă spiritualitate. Prezumţiile iubirii care e atât de valoroasă sunt, fiecare în parte, destul de stupide şi, după cum am spus, funcţionează mecanic.”
„Aşa se face că întreaga îndrăgostire tinde automat către frenezie. Lăsată în voia ei, ea va continua să se multiplice până la ultima extremitate posibilă.” Însă, în dragoste mai mult decât în restul sentimentelor, bărbatul este mult mai raţional decât femeia care se lasă mai lesne purtată de sentiment.
„O ştiu foarte bine „cuceritorii" de ambele sexe. O dată ce atenţia unei femei se fixează asupra unui bărbat, acestuia îi e foarte uşor să-i umple pe de-a-ntregul preocuparea. E suficient un simplu joc de-a mai dau eu, mai lasă tu, de-a solicitudinea şi dispreţul, de-a prezenţa şi de-a absenţa. Pulsul acestei tehnici acţionează ca o maşină pneumatică asupra atenţiei femeii şi sfârşeşte prin a o goli de tot restul lumii. Ce bine zice poporul nostru: „i-a sorbit minţile" ! Într-adevăr: e absorbită, e suptă de un obiect! Cea mai mare parte a iubirilor se reduc la acest joc mecanic cu atenţia celuilalt.”
Cu toate „discreditările” ce decurg din ideile despre iubire ale autorului, dragostea este cea mai sublimă stare pe care o dorim necontenit, indiferent că o numim dorinţă sau iubire. Iubirea sau dragostea în puritatea lor desăvârşită sunt stări înălţătoare ce transformă sufletul omului, metamorfozând răutatea în blândeţea, rigiditatea în moliciune, duritatea în atingeri catifelate. Iubirea ca sentiment sedimentat după ce frenetica dragoste îşi epuizează ardoarea, este incredibila forţă ce poate transforma omul în alt om.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu