În ultimii ani sentimentele noastre au luat-o razna. Pendulează între extreme: de la a iubi exagerat ceva ce nu merita, la a urî crunt fără să ştii exact motivul. Între apogeul iubiri şi al urii există o întreagă paletă de sentimente de toate nuanţele şi intensităţile, însă de multe ori nepotrivite contextului existenţial.
Ne înfuriem feroce pentru lucruri neesenţiale, în schimb acceptăm cu un zâmbet îngăduitor orice măgărie sau mitocănie ce pare inofensivă, lipsită de vinovăţie, acordându-i întotdeauna circumstanţe atenuante. Admitem printr-o acceptare blazată orice lucru care ar fi de netolerat şi ne enervăm isteric acolo unde situaţia cere calm şi înţelepciune. Apostrofăm o atitudine timidă, dar constructivă, ce încurajată ar putea crea progres şi suntem impasibili atunci când altul distruge totul în jur sub deviza ”noul înlocuieşte vechiul”.
Facem pasiuni absurde pentru lucruri sau idei fără valoare, în schimb ceea ce trebuie iubit şi apreciat este blamat şi aruncat la gunoi. Dăm gir unor nonsensuri doar pentru că ne îndestulează pentru moment simţurile, fără să avem perspectiva viitorului. Alegem glandular, nu cu raţiune, iar atunci când alegerea se întoarce împotriva noastră, ne lamentăm patetic surzilor.
Aproape că s-au inversat decenţa cu indecenţa, bunul simţ cu nesimţirea, toleranţa cu intoleranţa şi aproape nimic din jur nu denotă o revenire la normalitate. Dimpotrivă, suntem într-o cădere liberă spre… decădere. Am rupt bariera bunului simţ şi a decenţei trecând dincolo pe un tărâm al nesimţirii ce pare mult mai facil şi mai supus instinctelor noastre primare. Nu trebuie să mai avem reţineri şi înfrânări de nici un fel, prin urmare ”animalul” interior poate fi lăsat liber.
Poate că şi vremurile haotice în care trăim dictează ce şi cum să iubim sau ce şi cum să urâm, dar parcă nimic din ce a fost odată manifestare a unui sentiment uman potrivit unei situaţii, acum nu mai este la fel. Se pare că şi sentimentele s-au adaptat realităţii răsturnate ce a devenit normalitate pentru mulţi dintre noi, zăpăcindu-i de-a dreptul pe ceilalţi care au rămas într-o existenţă firească şi decentă a lucrurilor.
Tindem spre ceva fără precedent. Realitatea pare o învălmăşeală a valorilor cele mai multe dintre ele răsturnate sau în curs de a-şi schimba ”greutatea”. Nu mai punem accent pe ceea ce odată era considerat valoare morală şi umană, dimpotrivă, acum non-valoarea are mare căutare.
În condiţiile acestea este firesc ca si interioritatea noastră să aibă de suferit. Căutând absurdul în orice situaţie, în loc să apreciem naturalul, simplitatea şi firescul, pierdem gustul pentru valorile autentice. Normalitatea nu mai este la modă, nu se evidenţiază cu nimic, nu aduce în prim plan decât decenţa şi respect pentru ceilalţi, pe când aberaţiile sunt şocante, pot uimi restul turmei, pot stârni admiraţie şi invidie. Deja raportul de forţe este inechitabil. Sunt mult prea puţini cei ce percep firescul lucrurilor în raport cu ceilalţi care s-au integrat perfect în absurd şi va fi din ce în ce mai greu o integrare a celor mulţi în lumea celor puţini. De aceea cei rămaşi oneşti valorilor autentice şi într-o normalitate afectivă faţă de ele, riscă să se alieneze, devenind o categorie de ”ciudaţi” pentru ceilalţi ”normali”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu