Miracolul vieţii...

Miracolul vieţii încredinţat de Dumnezeu femeii este pentru femeia-mama desăvârşirea ei ca opera a Lui. Nimic nu împlineşte mai adânc decât aducerea pe lume a puiului de om, suflet rupt din sufletui ei, esenţă şi materie din trupul ei. A fi mamă este o devenire unică, ancestrală, de dincolo de orice înţelegere şi explicaţie ştiinţifică. Aproape din nimic şi într-un mod cu totul miraculos se zămileşte viaţa. Între femeia ce va deveni mamă şi pruncul ce încă n-a văzut lumina se crează o legătură transcendentă ce va continua atâta vreme cât vor fi împreună pe pământ sau după ce printr-o vrere divină, unul dintre ei trece într-o altă dimensiune. Legatura aceasta este inexplicabilă în cuvinte pentru cine nu a trait sentimentul matern.

Maternitatea metamorfozează femeia. Ea nu va mai fi doar perechea bărbatului alaturi de care se bucură şi se dăruieşte într-o comuniune tainică, ci şi cea care crează altă viaţă. Aşa cum creatorul conferă operei sale tot ceea ce reprezintă el ca interioritate şi afect, tot aşa, mama devine artistul care cu o mână nevăzută compune cea mai valoroasă opera de artă din viaţa ei – propriul copil - ce va duce miracolul vieţii mai departe. Opera artistului este de fapt transpunerea fiinţei sale într-o altă formă reprezentată de frumosul estetic aşa cum îl percepe creatorul. Între creator şi creaţie se naşte o uniune tainică, creaţia fiind ruptă din creator, iar acesta nu o poate gândi decât ca o parte din fiinţa lui. Aceeaşi prefacere la un nivel spiritual superior, transcendent în caracterul său cosmic, se crează între mamă şi pruncul ei.

Din clipa în care a fost atinsă de magia divină a maternităţii, femeia va şti să se dăruiască şi să iubească diferit. Femeia este fiinţa în care Dumnezeu şi-a pus toată speranţa de iubire în toate formele ei. Atât cât îndeplineşte menirea sa pe acest pământ, dragostea ei va căpăta alt chip atunci când se dăruieşte celor pe care îi iubeşte. Dragostea pentru bărbat, dragostea pentru părinţi, dragostea pentru apropiaţi şi pentru prieteni va fi cu totul alta. Iubirea pentru pruncul ei este sublimul şi curăţenia oricărui sentiment şi este incomparabilă cu tot ceea ce înseamnă iubire pământeană. Femeia-mama nu-şi iubeşte copilul doar fizic. Pentru femeie, o dată cu venirea pe lume a incredibilei minuni, ea capătă ceva din sacralitatea Primei Mame şi a pruncului său Isus. Fecioara cu pruncul ca reprezentare cosmică se regăseşte spiritual în fiecare femeie ce devine mamă.

Imaginea femeii-mamă în devenire sau a mamei cu pruncul în braţe sunt înduioşătoare pentru oricine priveşte cu ochii celui ce vede dincolo de un act firesc de perpetuare al speciei umane. Minunea trebuie privită în duioasa ei frumuseţe cu respect divin, amintindu-ne că fiecare dintre noi suntem pe acest pământ prin voia Lui, născuţi dintr-o femeie ce ne este sau ne-a fost mamă.