Domnului scriitor Andrei Pleşu, cu dragoste...

M-am îndrăgostit de Andrei Pleşu. Nu de omul Andrei Pleşu, ci de scriitorul, care întruchipează toate calităţile pe care eu le aştept de la un om dăruit condeiului. L-aş citi fără întrerupere dacă şi el nu şi-ar acorda ragazul unei vieţi personale. Oricum, scrierile lui sunt limpezi şi cu plăcută surprindere constat că multe dintre ele relevă aspecte simple ale vieţii noastre cotidiene. Uneori sunt lucuri minore pe care el, maestrul le tratează cu foarte multă seriozitate şi respect dându-le astfel importanţa cuvenita. Sunt aspecte pe care noi, cititorii şi ceilalţi semeni aproape că nu le luăm în seamă, trecem pe lângă ele aşa cum facem cu multe alte episoade, spunem noi nesemnificative, ale vieţii noastre.

Stilul cu care domul Pleşu abordează temele este unul firesc. Indiferent că trebuie să critice ceva sau în aceeaşi măsură să laude ceva, o face subtil şi cu o delicateţe ce-ţi îmbălsămează sufletul. Cred că omul acesta s-a născut bonom, nu ştie să fie acuzator şi nici dur în exprimare. Scrierile lui fac parte din acea categorie pe care o aminteam în blogul anterior despre carte. Sunt acele cuvinte delicate şi mângâietoare spiritului precum mătasea şi fineţea unei adieri. În schimb au o forţă inimaginabilă de a construi în cititor cunoaştere şi înţelegere a ceea ce este viaţa şi omul în aspectele cele mai simple, dar profunde, ale ei. Aşa cum spunea şi dumnealui întrunul dintre articolele sale, ”Scriitorul trebuie să se ferească de cuvinte mari. Viaţa pură şi simplă e mult mai bogată şi mai interesantă decît părţile ei „sublime“. Literatura nu vrea nici „să ne gîdile în mod plăcut“ auzul, nici să reproducă „meandrele concretului“. Cred că acesta este secretul.

Scriitorul Pleşu are o filosofie pe înţelesul tuturor. Dezbate întrun mod accesibil plăcut aceleaşi subiecte abordate şi de alţi scriitori, dar el le tratează întrun mod filosofic ”la mintea cocoşului”. Gândurile lui aşternute în cărţi sau articole sunt înţelese şi de filosof, dar şi de marea majoritate a oamenilor de rând. Scrisul dumnealui este în consecinţă ceea ce cititorul de rând aşteaptă de la un scriitor. Vrea să primească informaţia facil, uşor de pătruns în conştiinţa lui, dar cu greutatea seriozităţii atingerii subiectelor de interes pentru cititor.

Scrierile lui au o anumită melodicitate. Sunt plăcute spiritului păstrând o anumită cadenţă poetică. Nu ştii la un moment dat dacă citeşti o poezie sau un text. Frazele sunt ritmate cu o rimă aparentă. De fapt, frazele nu au o cadenţă decât dacă rezonează cu interioritatea cititorului şi se armonizeaza cu gândirea acestuia.

Am îndrăznit să expun cateve idei legate de scriitorul Andrei Pleşu dintr-o mare admiraţie pe care o am faţă de dânsul. Altfel nu mi-aş fi permis să apreciez un sciitor de talia dumnealui, având in vedere faptul că diferenţa dintre mine şi el este imensă şi nici măcar nu îndrăznesc să spun că ceea ce am scris se poate numi scriere.