Pagini

sâmbătă, 17 iulie 2010

Potriviri...

Nu ştiu dacă numai noi femeile, în lipsa unei împliniri parteneriale, visăm frumos, dureros de frumos. Visăm un corespondent, dar nu orice jumătate cu care ne intersectăm viaţa, ci un ideal masculin.
Femeia simte mult mai crunt nepotrivirea omului de lângă ea, când el nu răspunde aşteptărilor ei, când singura alternativă este singurătatea cu ea însăşi şi un anume ideal tânjit, ascuns în adâncul tainic al sufletului. Nu vreau să desconsider sentimentele bărbaţilor. Ştiu că sunt şi bărbaţi ce trăiesc aceeaşi dramă, la aceleaşi dimensiuni cu cea a femeii, dar sunt mult mai puţini.

Mulţi ar spune că idealul nu există, este doar o himeră, o amăgire ce îndulceşte suferinţa sau, aşa cum se întâmplă de multe ori, o amplifică făcând-o devastatoare. Atunci când eşti ”singur”, îndepărtat de partener, îţi doreşti să simţi om alături, cauţi însetat ceva ce ţi se potriveşte. Um om în care să-ţi regăseşti ”imaginea”, gândurile şi simţirea, un om care să simtă lumea la fel ca tine, un partener asemănător sau complementar ca spirit şi conştiinţă, o extensie a eu-lui propriu.

Visăm cu toţii la acea uniune primordială AdamEva, la aşa-zisele suflete pereche ce vibrează la unison, la o uniune intelectuală de un înalt nivel spiritual unde cele trei elemente trup, suflet, spirit ale celor doi se află într-o coeziune armonică.
O astfel de uniune este greu de atins, dar cu toate acestea, rar, se poate materializa pentru doi oameni ce-şi pot fi în acelaşi timp partener, prieten, amant. Într-o astfel de ”îmbrăţişare”, omul de lîngă tine îţi oferă încrederea că împreună veţi răsturna munţii, că este cel ce-ţi poate oferi protecţie şi siguranţă. Este omul cu care poţi dialoga pe marginea oricărei teme fără orgolii, gelozii, curiozităţi tâmpite şi fără intenţia aberantă de a-l lua în posesie. Iar comunicarea prin arta cuvântului este elementul fundamental al unei ”instituţii” numită „academia” parteneriatului. Acolo în interiorul ei, în spatele uşilor închise, se fac şi se desfac toate firele adevărurilor sau neîncrederilor lumii, acolo prin cuvânt aşezat şi înţeles se pot lămuri toate neînţelegerile şi îndoielile abătute asupra vieţii celor doi, toate durerile şi dezastrele existenţiele.


Un astfel de partener va răspunde prezenţei şi aşteptărilor tale, nu va uita niciodată că exişti, iar prezenţa ta pentru el va fi sărbătoare şi bucurie. Va fi atent să nu rănească, să ofere celuilalt binele şi grija lui, va suferi alături de tine, va ţine cont de ceea ce nu-ţi place şi va fi orcând gata să renunţa la sine, la propriile plăceri doar pentru a face celuilalt o bucurie. Va simţi tremurul sau fericirea ta din cuvinte sau din tăceri, îţi va înţelege gândurile din priviri, va iubi aceleaşi lucruri, iar telepatia va funcţiona transmiţând unul altuia dragoste şi energeie.
Fiecare îl va iubi pe celălalt ca pe sine însuşi şi de cele mai multe ori propria persoană nu va conta dacă celălalt se simte fericit.

Într-un astfel de parteneriat gesturile exagerate şi nenumărate, îmbrăţişări, atingeri, sărutări, contacte fizice sau daruri materiale semnificative, nu sunt importante, mult mai importante sunt gândurile. Este minunat când el sau ea îţi spune... ”Ştii... azi m-am gândit la tine...” sau ”Azi ţi-am trimis un gând de bine şi o ”floare”... sau ”Eşti tot timpul în sufletul şi inima mea... ”. Este suficient să ştii că oriunde ar fi celălalt şi oricât de mare depărtarea, el îţi este totuşi aproape.


Suntem creaţi pentru a nu trăi singurătăţi. Suntem creaţi să iubim şi să fim iubiţi, să revărsăm preaplinul sentimentelor noastre asupra celorlalţi, nu putem păstra în interiorul nostru tumultul trăirilor, avem nevoie de cineva care să ne înţeleagă interioritatea şi să simtă ca noi. Şi mai este ceva... ceva foarte important... şuvoiul de sentimente trebuie să curgă din ambele părţi, îmbrăţişarea trebuie să fie la fel de strânsă de ambele perechi de braţe, nu numai unul să ofere obrazul şi celălalt să sărute. Şi mai presus de toate trebuie să fie dragostea şi Dumnezeu ce le arată calea şi lumina. Fără dragoste întregul nu ar exista, ar fi nimic, cei doi nu ar putea fi împreună, doar alături fiecare cu singurătatea lui.

În final trebuie să spun că aceasta este imaginea ideală a unui partener şi că înainte de toate suntem oameni, nu îngeri.

5 comentarii:

  1. Departe de mine gandul de-a innobila absolutist doar cadrul emotional al barbatului…stii bine,noi am mai vorbit despre convinegerea mea ca atat femeile cat si barbatii au particularitati si calitati comune,au valente si intuitii specifice planulul lor biologic,adica,au natura omeneasca comuna, iar unele nuante de caracter ii diferea cateodata….
    Ideea ta precum ca mai toate (sau toate,nu ai definit bine raportul) femeile simt dramaticul unei sitiatii,iar dintre barbati doar putini simt chestiunea emisa de tine, imi pare un pic partizana….
    E drept ca barbatii au avut de partea lor posibilitati de emitere a vrerii si crezului lor,e drept ca au scris numa’ ei,ca au pictat si compus muzichii numa’ ei,ca au dat lumii doar ei concepte si enunturi ale cunoasterii fizice si metafizce...etc..etc..
    Daca privesti si pasesti in dimensiunea livreasca scrisa de catre barbati,cu siguranta vei intalni cele mai elaborate si profunde descrieri ale fenomenologiilor de orice tip,inclusiv partea de drama a singuratatii…
    Orice barbat trecut prin chinurile respectivei situatii simte acutul fenomenului,poate nu mai mult decat femeia,dar sigur asemena ei…
    Motivatii si argumente contra,precum ca ei sunt mari si tari si ca le lipseste “intelegerea emotionala” sau ca sunt barbati si se ajuta barbateste in situatii de abandon,de teminta sau de razboi ori de deplasari lucrative..etc..mi se par doar gaselnite de conjunctura…

    Cum am mai sustinut si cu alte prilejuri de dialog epistolar,spun si acum,omul nu-i perfect (toti stim asta) si se intampla sa fie asa deoarece omul este cumul material prins in legile fizici cunoscute,dar deloc absolute ca functi si nu ca valabilitate….apoi,planul sensibil al sau este variabil,cateodata insatbil sau oscilant,deci particularitati fara echivoc ale imperfectiunii sale..
    In acest fel,e firesc ca el,omul,sa derapeze voit sau nu,dinspre normalitatile comportamentale sau de alta natura,inspre reversul lor..si,fiind “perfectul” creatiei vii (are constiinta,ratiune..)ca lucrare, e firesc sa si jiunduiasca la perfectiune si emita cadre existentiale perfecte..idealuri emotionale sau de alt soi..
    Mergand pe aceasta idée,idealul ca intreg al unei iuibiri dintre barbat si femeie ramane doar ideal..iar restul se incadreaza in firescul lucrurilor..dragoste,ceva iubire cu valentele ei firesti,drag mult sau putin,respect emotional pentru ceva sau cineva..etc..etc..

    Un om poate iubi nebun iubirea ce-l iubeste la fel de nebuna,ca dupa un timp focul ce mistuie intregirea acestui fericit caz de iubire,sa se stinga rezonand firesc,sau cateodata pierind..!
    Omul se “misca” consecvent in planul sau creativ,ideea ca se poate si altfel,adica in afara lui,insemna doar fandaxie…
    Sa fii bine!!

    RăspundețiȘtergere
  2. p.s.nu am incadrat ultima fraza la comentariul ultim...sorry

    "Asa stau lucrurile in lumea emotionala..traim impreuna si murim singuri..si de aici,de la consteintizarea acestui adevar,incep toate,sau ar trebuie sa inceapa intelegerea si pasul inspre intelepciunea si atingerea unei autentice fericiri,nu comune,ci de soi ales!!
    Sa fii bine!!"

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti inteleg singuratatea ce-ti macina sufletul, ai cunosc gustul si ma intreb daca n-am contribuit la venirea ei...

    RăspundețiȘtergere
  4. Paul... singurătăţile pot fi compensate cu bucurii spirituale. Este adevarat că nu pot înlocui în totalitate o implinire partenerială, dar pot îndulci amarul singurătăţii. Este important să discutăm pe tema aceasta pentru a învăţa unii de la alţii în speranţa că putem fi de ajutor acelora care sunt devastaţi de singurătăţi ce par fără rezolvare. Ar fi fost interesant dacă ne spuneai câte ceva despre cum simte un bărbat singurătatea, cât de tare îl afectează şi cât de pustiu este în sufletul lui.
    Spor la lucru si o vară cu multe impliniri ale muncii tale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tastatura mea a clacat, imi este tare greu sa lucrez doar cu mausul, subiectul propus spre dezbatere este amplu si dureros de prezent si-n viata mea, ai cunosc gustul.
    Multumesc, iti doresc sa ai clipe putine de singuratate si multe impliniri!

    RăspundețiȘtergere