Aroganța sau... distanță...

Aroganța poate fi definită ca o atitudine disprețuitoare, sfidătoare, obraznică față de cei din jur. Dar poți fi catalogat drept arogant și dacă încerci să pui o anumită distanță între tine și restul sau între tine și o anumită persoană. Atitudinea firească pe care o impui uneori poate părea pentru ceilalți un semn de dispreț și aroganță. Unii dintre cei care se simt priviți din înaltul sfidător al atitudinii și nu de la o distanța ce-ti permite să respiri liber, își arogă dreptul de a te critica. Cum îți poți permite să ieși din înghesuiala celor mulți care împărtășesc același mod de gândire… Cum îndrăznești să te detașezi de opinii sau să barezi anumite îndrăzneli ce s-ar putea întinde precum virusul…  

Românul aparținător turmei nu va înțelege niciodată o astfel de atitudine. Românul iubește cumetriile și amestecul în treburile celuilalt mai mult decât propriile preocupări. Adică o atitudine firească de detașare din partea unui semen pare cu totul ieșită din normalitatea lui scălâmbă. Românul trebuie să știe tot ce mișcă chiar și în intimitatea cea mai adâncă a cuiva. Îți sunt monitorizate gesturile cu ochiul critic al celui atotcunoscător. Cuvintele îți sunt măsurate, răstălmăcite, despuiate de orice nuanță pentru că în mod sigur ascund ceva. Iar tăcerea poate fi cea mai sfidătoare dintre atitudini, cea mai periculoasă pentru că ascunde toate gândurile la care turma nu poate ajunge. Gloata sau turma n-are aer dacă nu-ți disecă sufletul și nu încearcă să afle ce gândești. Și ferească Sfântul să nu gândești ca turma.