Deşi este un subiect ce pare banal şi desuet,
cuvintele declaraţiilor de dragoste vor rămâne pentru cei îndrăgostiţi acele
crâmpeie de suflet dăruite iubitului sau iubitei precum nişte ofrande depuse in inima lui. Sunt florile de crin cu parfumul
lor diafan ce pluteşte către celălalt precum dovadă a inestimabilei dăruiri de
sine. Este unul dintre cele mai sublime momente ale apropierii tainice dintre
un bărbat şi o femeie, ce stârneşte în fiecare arta creaţiei cuvântului magic şi inexprimabil pentru cei neatinşi de
iubire. Dragostea, nu are raţiune şi nici conştiinţa consecinţelor ce decurg
dintr-o mare iubire. Spun mare iubire pentru că fiecare dintre noi o considerăm
pe ultima, marea iubire: incredibila, mult aşteptata, candida, nebănuita
simţire care dintr-o pură întâmplare a năvălit peste noi.
Deşi dragostea autentica nu are nevoie de prea
multe cuvinte, îndrăgostiţii simt nevoia să se alinte, să-şi atingă sufletul şi
inima cu cuvinte tandre, calde, înmiresmate cu parfumul floral al dragostei. ”Te
iubesc şi atunci când nu te iubesc... ” Ce poate fi mai expresiv şi pătrunzător
în adâncul sufletului îndrăgostit decât o dovadă rostită a iubirii dincolo de
orice negare pozitivă a iubirii. Pasiunea topeşte adesea sentimentul iubire în neiubire. Aşa
cum de altfel dragostea are momentele ei reversibile de neiubire topite în iubire.
Dragostea urcă în pasiune pe treptele picurate cu culorile vii ale dăruirii de
sine. Când neiubirea din iubire se arată precum mângâierea blândă a unei brize
marine, dragostea opreşte valul învolburat ce se sparge de mal. ”Când nu te
iubesc, te iubesc mai mult decât atunci când te iubesc... Eşti singura femeie
cu care m-aş închide pentru multă vreme într-un glob de sticlă departe de lumea
dezlănţuită. În braţele tale să mă redescopăr. Să-mi pot reanaliza sufletul şi
valorile, să fiu eu însumi fără măşti sau false atitudini impuse de lumea
înconjurătoare. Aş sta cu tine ore în şir într-un dialog interminabil răscolind
după adevăruri, despicând firul în patru, în şase, în opt, în alte o mie de
înţelesuri.”
Dragostea, deşi are momentele ei de
labilitate, pluteşte permanent animată
de emoţia regăsirii celuilalt în acelaşi sentiment. Trecătoarele umbriri
sufleteşti ale neiubirii sunt doar aripile cu care îndrăgostitul zboară spre
celălalt. Răscolitoarea simţire oscilează între intensităţi abisale şi adieri
diafane înmiresmate cu parfum de prietenie. Dar şi aşa, dragostea nu este
eternă. Se stinge în ritm de foc mocnit lăsând în urmă jar stins ce păstrează
scânteia unei noi iubiri din neiubire. Dragostea poate reînvia dacă sufletul
îndiferent în faţa timpului nu lasă scânteia să se stingă. Iar o dragoste aprinsă ori restărnită în prag de timp trecut
prin ani, este cel mai frumos dar pe care îl primeşti şi pe care trebuie să
ştii să-l preţuieşti la adevărata lui valoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu