Singurul limbaj adevărat din lume este sărutul. - Alfred de Musset
Primul sărut este clipa ce metamorfozează
o prietenie într-o dragoste. Efemera clipă topită în sărut desparte timpul între "am fost" şi ”vom fi”. Venim
din vremea unui ”eu şi tu” şi păşim dincolo de sărut într-o lume in care suntem
”noi”. Din acel moment totul se
preschimbă în dulce reverie. Dragostea se descătuşează mărturisind prin gest,
prin rostire, prin spirit toate sentimentele ce au fost păstrate tainic în
inimă. Sărutul este puntea de trecere a simţirilor adunate în inimă spre
cuvântarea tăcută a buzelor – o lume a
dragostei nemărturisite până atunci, un tărâm al tăcerilor adânci aşternute în
calea inimii celuilalt.
În prietenie, dragostea este mărginită de bariera
dintre suflet şi trup, are oprelişti mentale în care trupul nu există decât
precum cupă a imaterialului, dăruindu-i celuilalt încredere şi un suflet în
care se poate refugia ori de câte ori este singur şi simte nevoia să iubească
din prietenie. Pe când în dragoste, dincolo de poarta sărutului, tărâmul nu are
margini, este necuprinsul cuprinsului din inimi şi suflete ce conturează trupul.
În dragoste, prietenia este păstrată pe
un piedestal la loc de cinste, ea fiind precum scara lui Iacob pe care cei doi
au urcat până au descoperit sărutul, apoi au alunecat în lumea de dincolo de
nori, unde Cerul îşi aşterne îngăduinţa.
Sărutul este mărturisirea fără cuvinte a
dragostei, este văpaia clocotitoare a inimii ce se stinge pe buze, este
dialogul sufletelor ce-şi şoptesc candid pasiunea. Sărutul deschide căi
nebănuite spre descătuşarea torentelor de emoţii ţinute captive şi
nedestăinuite. Aprinde lumini şi stinge focuri lăuntrice.
Atingerea buzelor prin sărut stârneşte
senzaţii ameţitoare. Simţi cum te topeşti sub apăsarea fremătătoare a sărutului
dăruit cu dragoste. Iar îmbrăţişarea în care
cei doi sunt unul, pecetluită prin sărut, este calea spre împlinire a dragostei. Un
simplu gest de unire a buzelor, încărcat de emoţia tulburătoare a sentimentului
poate face minuni într-un suflet ce a păstrat în taină dorinţa de a fi sărutat.
Buzele prinse în sărut caută dulceaţa
celuilalt, sufletul simte nevoia să guste fructul dragostei, savoare care
pătrunde electric în fibra fiinţei iubite învăluind-o în uitare de sine. Prin
sărut se mărturisesc toate sentimentele şi dăruirea, este dovada de început a
apogeului prieteniei, a faptului că straiul prieteniei a rămas pre strimt
dorinţelor şi nevoii de celălalt. Pe negândite simţi nevoia atingerii buzelor lui aşternute
mătăsos pe buzele tale ca o eternizare a unei uniuni ce va rămâne veşnic în
arhivele timpului. Chiar dacă dragostea se va stinge uitând sentimentul care a
unit buzele celor doi, sărutul va rămâne precum istorie în amintire.
Primul
sărut nu se uită niciodată. Tinereţea îi conferă diafanul aripii de fluture,
maturitatea îi conferă profunzimea şi gustul filosofiei de viaţă. Tinereţea îl
lasă să zboare fără să păstreze din el urma aripii în văzduhul simţirii, pe
când maturitatea depune în el toate comorile sufletului păstrate cu
înţelepciune şi adâncă închinăciune.
Între un sărut furat întâmplător în anii
fragedei tinereţi şi unul al maturităţii îndelung zidit mental apoi depus precum
o ofrandă pe buzele iubitului sau iubitei este un drum lung precum drumul de la
poezie la filosofie.
Sărutul nu este o simplă atingere a buzelor
înflăcărate de dragoste, nu este o simplă nevoie organică de celălalt, este o
trecere spre celălalt sorbindu-i esenţa spirituală ce se înalţă prin sărut
într-un refugiu al cerului.
Atracţia stârneşte nevoia de a fi sărutat îndelung
sub mantia catifelată a unei îmbrăţişări. Moliciunea lascivă a buzelor unite în
duetul primului sărut stârneşte senzaţii tulburătoare, ameţitoare, precum ploi
calde de fiori ce-ţi străbat fiecare celulă a trupului. Licoarea dragostei pătrunde
tandru prin sărut dincolo de buzele iubitului coborând în paradisul inimii şi
urcând pe treptele de lumină ale spiritului.
În preajma întâiului sărut nu mai suntem două
conştiinţe asexuate, ne deşteptăm din somnul percepţiei aflând miraţi că suntem
bărbat şi femeie. Privirea ne alunecă dincolo de ”imaterialitatea” prieteniei,
devenind conştienţi că avem trup de femeie şi bărbat. Prietenia nu aprinde
lumina sexualităţii, în schimb dragostea o face.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu