Pagini

marți, 24 aprilie 2012

Omul creat şi creator...

Creaţia este o salvare temporară din ghearele morţii. Emil Cioran
Creaţia stă la baza existenţei noastre. Suntem rodul creaţiei şi suntem dăruiţi cu puterea creaţiei, însă această forţă nu se trezeşte la viaţă decât atunci când dezechilibrul sufletesc marchează existenţa. Creaţia este nevoia de a scăpa de angoasele, frustrările ori nemulţumirile acumulate în depresii, este nevoia de îndepărtare a monştrilor ce se cuibăresc în viaţa noastră.
Muzica, pictura, dansul, exprimarea prin scris, sunt expresii ale detaşării de temeri, de frici, de furie, nemulţumire, neîmplinire. Creaţia oferă acel tărâm al supravieţuirii în oniric dincolo de disperare, de singurătate, de abandon al luptei existenţiale.

Fiecare dintre noi devine la un moment dat un artist atunci când simte că evadarea din sine deschide o cale către echilibrarea interiorităţii prin frumos. Fiecare dintre noi, chiar dacă nu se ridică precum talent la valoarea creatorilor de geniu în muzică sau pictură, îşi află refugiul în artă, ascultând muzică sau contemplând pictură, ori refugiindu-se în natură pentru a se re-crea pe sine în comuniune cu natura. Uneori este suficient să fii artistul propriilor gânduri pe care să le rânduieşti precum într-o expoziţie ori într-o sală de concerte şi în care să te refugiezi în momentele în care simţi nevoia să fii singur cu propria creaţie. Alteori, lucrurile simple se pot constitui în creaţii de valoare. O mâncare ”creată” şi nu gătită banal, sau decorarea spaţiului intim cu gust şi armonie, poate aduce acel strop de satisfacţie ce conferă luminozitate vieţii.

Crearea frumosului spiritual nu presupune crearea lucrurilor grandioase, uimitoare pentru ceilalţi, ci acea stare interioară în care să păşeşti ori de câte ori te simţi strivit de realitate. O carte, un dialog plăcut în care îţi poţi etala gândurile, un tablou al naturii creionat în minte, un gând de iubire îndreptat către un suflet rătăcit, o încercare de a aşterne gânduri pe hârtie ori a descrie într-un mod creativ lumea, sunt doar câteva dintre creaţiile în care te poţi regăsi.

Michelangelo, genialul sculptor al renaşterii, spunea că Dumnezeu l-a schilodit, lăsându-l pustiu pe dinăuntru, cu un scop.  I-a dăruit în schimb puterea creaţiei. Aşa probabil se întâmplă cu fiecare dintre noi. Pe de o parte ceva ne este luat, iar pe de altă parte se trezeşte în noi nevoia şi talentul de a re-crea peisajul interior în locul deşertului pustiu.

Chiar şi dragostea este tot o creaţie. Îndrăgostitul compune o întreagă operă de artă în persoana iubită. O creează conform propriei viziuni, întotdeauna adăugând un plus de  spiritualitate care îi conferă ideea de perfecţiune, idee născută în mintea creatorului. Investeşte tot ce are mai de valoare - sentimente, bunătate, graţie, frumuseţe, inteligenţă, îi reconstruieşte chiar şi sufletul, doar pentru a semăna cu idealul creatorului. Dragostea este singura creaţie al cărui creator creează şi este în acelaşi timp, creat. Pe de o parte îndrăgostitul creează opera în sine şi pe de altă parte creatorul devine cel creat. El se transformă, se compune uneori din nimic pentru a corespunde creaţiei lui.

Orice creaţie, indiferent de valoarea ei, pentru creator este o operă de artă, sau poate fi înţeleasă ca o  simplă manifestare a binelui. În contextul în care creatorul devine conştient de propria putere  de creaţie, realitatea existenţială se îmblânzeşte, devine mult mai prietenoasă şi mai primitoare. ”A supravieţui„ îşi pierde sensul năruitor, devenind echivalentul înălţător a lui ”a fiinţa”, devenire care deschide o altă perspectivă a vieţii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu