Pagini

joi, 16 iunie 2011

Parcul de la ţară - o nouă aberaţie românească

Acum ceva vreme am aflat cu stupoare, că în satele din România se vor amenaja parcuri susţinute financiar cu fonduri europene. Am zis atunci că nu poate fi decât o glumă bună, dar n-a fost aşa. Parcul la ţară, într-o zonă de deal spre exemplu, unde fiecare sătean are în jurul casei un miniparc, este absolut o aberaţie. Proiectul pentru parc, la vremea aceea, prevedea amenajarea de alei, fântâni arteziene, plantarea de arbuşti şi plante exotice prin angajarea unor firme de design a grădinilor şi parcurilor, firme ce nu lucrează ieftin deloc.

Apoi pe lângă amenajare, să nu uităm că parcul trebuie întreţinut, altfel în câteva luni va deveni un câmp aşa cum a fost iniţial. Cum atunci credeam că este vorba de o glumă, acum m-am lămurit că nu e nici pe departe vorba de aşa ceva. Parcul a fost amenajat. Unde? În comuna Cislău, judeţul Buzău, lângă inutila sală de sport din cele 400 construite de Năstase în acelaşi mod aberant, aruncând banii pe fereastră. Sau nu chiar... pe langă proiectul iniţial s-au mai rezolvat şi alte ”proiecte”...

Şi pentru că tot veni vorba de sala de sport… ore de educaţie fizică nu s-au desfăşurat niciodată acolo. Şoala este relativ departe şi copiii nu pot ajunge la sală în timpul recreaţiei dintre ore. În schimb poate fi  foarte utilă pentru relaxare prin sport, evenimente şi cumetrii organizate pentru destinderea unor aleşi.
Revenind la parc, mă întreb, în condiţiile în care sătenii au fiecare câte un miniparc pe lângă casă, cine va sta în parc?... Sau mai ştii? Tanti Leana şi moş Gheorghe, emancipaţi în pas cu vremurile, vor ieşi seara la socializare în parc, aşteptând vacile să se întoarcă de la păscut... iar în drumul spre casa, vacile, la rândul lor emancipate, îşi vor lua desertul rumegând câteva plante exotice... 
Din păcate, când am făcut pozele, deşi era o zi de sărbătoare parcul era pustiu şi nici în alte zile satenii nu se înghesuie să prindă loc pe bănci... mai cu seamă că era vremea cositului.
PS. Parcul a costat nouă miliarde de lei vechi!!!











3 comentarii:

  1. vai de noi cum suntem furati pe fata si nu facem nimic...

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte interesante observatiile tale. stii cumva daca parcul respectiv a fost construit cu bani europeni?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum ceva vreme se spunea ca aceste parcuri vor fi realizate cu bani din fonduri europene... acum se pare ca parcurile au fost si vor fi realizate cu bani alocati de guvern din fondul de mediu...

    RăspundețiȘtergere