Deja adie în simţiri parfumul şi feeria sărbătorilor de iarnă. În conştiinţa fiecăruia, bradul este deja împodobit cu gânduri, sentimente, amintiri şi undeva printre ramurile dese, stau ascunse tremurătoare regrete, remuşcări , tristeţi cenuşii. Puţinele zile rămase din bătrânul an, se cern una câte una în aşteptarea trecerii dintre vechi şi nou. În fiece an pragul dintre ce a fost şi ce va fi, reţine ceva din reflecţia noastră privind în trecut şi în viitor deopotrivă. Sunt momente de regăsire şi de acceptare a ceea ce a fost şi a ceea ce va urma. O privire în istoria propriei conştiinţe lasă loc dialogului cu sine, introspecţiei şi curăţeniei ce se cere făcută în interioritatea fiecăruia. Nu tot ceea ce a pătruns acolo este de folos şi o curăţenie în gânduri, o ordine în simţiri este binevenită.
Peste an sunt momente toride de căutări ale sinelui şi ale celor din jur, zile îngheţate în propria simţire şi singurătate, ploi de tristeţe şi amintiri ce revin precum blânde adieri mângâietoare. Unele îndulcesc istoria altele o întunecă în amar şi resemnare.
Nu ştiu dacă trebuie să uităm sau nu, ce a fost. Uneori faptele sunt atât de impregnate în conştiinţă încât cu greu se pot şterge. Rămân precum o pată ce se va estompa cu fiecare înnoire a spiritului ce tinde spre ceva înălţător.
Darurile primite de-a lungul existenţei nu sunt întotdeauna cele mai plăcute, dar cu siguranţă fiecare dăruire îşi are pilda ei, este un semn cu o motivaţie aparte pe care trebuie s-o înţelegi, să nu i te opui încercând să te întorci din drum înspre vechi. Acceptarea darului înseamnă îndreptarea privirii şi a conştiinţei spre nou, spre un tărâm în care spiritul se înalţă.
La confluenţa dintre două etape ale existenţei aşa cum sunt şi trecerile dintre ani, priveşti în urmă încercând să dai uitării ceea ce a lăsat urme în suflet, făcând loc speranţei de împlinire. Continuarea vieţii se măsoară în anii ce vin şi se duc într-un ritm uimtor. Sunt precum copacii de pe marginea unei şosele, priviţi din maşina ce străbate în viteză acel drum. Tot ceea ce a fost rămâne în urmă uneori cu regretul neîntoarcerii timpului trecut, alteori cu bucuria nefericirilor ce nu se pot întoarce. Iar în faţa ochilor se deschide doar ceea ce va fi. Un viitor definit doar de speranţă şi o imensă cuprindere a lumii ce se deschide şansei de a fi alături de ea.
Totul stă în puterea de a trece mai departe, de a nu te opri acolo unde nimic nu te atrage, unde nu simţi că timpul acela face parte din tine şi tu din el. Este bine ca paşii făcuţi să fie în ritmul timpului, să nu ne lăsăm purtaţi de valuri ce ne trag în largul trecutului sau să fim aruncaţi de furtuni intr-un viitor pe care nu-l vom putea trăi vreodată. De aceea trecerea dintre ani este regăsirea drumului pierdut sau abandonat, este un prilej de bucurie a întâlnirii cu sinele, este o nouă speranţă dătătoare de viaţă, un nou început în care încerci să te ridici din îngenunchierea în faţa vieţii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu