Pagini

duminică, 14 noiembrie 2010

Momentul adevarului...

În viaţa fiecăruia dintre noi, atunci când încercăm să fim sinceri cu propria conştiinţă, se dezvăluie momentul adevărului. Acel adevăr pe care l-am ignorat considerând că nu va ieşi niciodată la iveală. Există în fiecare om o determinare a ceea ce este şi a ceea ce ar trebui să fie. Este o manifestare prin care, înţelegători, închidem ochii în faţa a ceea ce ar trebui să fim şi... timpul trece, ne dedăm altor planuri, altor căi decât cele pe care ar trebui să le urmăm crezând că adevărul nu ne va prinde din urmă. Şi când ne aşteptăm mai puţin ni se dezvaluie în deplinătatea realităţii lui. Este momentul cel mai dureros, cel mai tulburător, este momentul când ai dori să dai timpul înapoi sau să te mai naşti o dată. Refuzi cu o cruntă impotrivire să crezi ceea ce ţi se arată, încercând să găseşti justificări sau răzbunări puerile, dar totul este în zadar. Adevărul se arată limpede din sfera lui înaltă.

Aproape întotdeauna, atunci când se apropie finalul, când momentul bilanţului cu viaţa este inevitabil, adevărul în haina simplă şi cu demnitatea sa de necontestat, se dezvăluie pentru a nu pleca din viaţa asta fără să ştii ce ai greşit. Doar înţelepciunea te poate împăca cu adevărul, doar atitudinea unui om ce a înţeles viaţa în adevăratul ei sens va putea aduce împăcarea cu sine şi cu cei din jur. Altfel, cel ce n-a înţeles nimic din viaţa pe care a trăit-o şi mai mult de atât, nu a înţeles adevărul existenţei sale, va pleca răzvrătit pe sine şi pe cei din jur, acuzând în dreapta şi în stânga de propriile neputinţe.

Trecând pe lângă adevăr, credem că suntem mai puternici decât el, îl sfidăm, suntem tentaţi să luăm partea uşoară a vieţii,  ne dedăm doar plăcerilor trupului fără să gândim că adevărul ne pândeşte din umbră şi , atunci când lumea pare că se închină la picioarele noastre şi nimic nu ne poate atinge, va ieşi la iveală. Atunci când nu mai poţi indrepta nimic din ceea ce a fost, te va obliga să-l priveşti în faţă, să-l recunoşti. Dacă până atunci a existat o perioadă de acalmie, acum totul se întoarce împotriva ta... Ai semănat vânt, culegi furtună... Ai ales indiferenţa faţă de ceilalţi, un drum paralel cu adevărul, o cale a ignoranţei voite, o devenire imorală, o cădere în abisul fiinţei, n-ai ştiut să dăruieşti iubire, acum primeşti indiferenţă şi acceptare, ceea ce este chiar prea mult în schimbul dragostei şi al dăruirii pe care tu la rândul tău nu ai ştiut sau nu ai dorit să le arăţi. Totul devine dramatic, greu de acceptat. În interiorul fiinţei se produc cutremure devastatoare, sufletul este chinuit de lipsa afectivităţii şi nici în ultimul ceas nu recunoşti că vina îţi aparţine... tot speri într-o întoarcere a sorţii şi a unui tribut ce nu trebuie plătit.

Nu poti pretinde ceea ce n-ai dăruit, nu poţi fi ceea ce n-ai fost la momentul potrivit, nu poţi primi ceea ce nu cunoşti - iubirea. Sentimentul nu poate fi trăit decât dacă ai aflat semnificaţia cuvântului inălţător de o dimensiune indefinită. Numai atunci poţi simţi iubirea, sentimentul ce are o multitudine de forme şi simţiri. Dar dacă tu nu ai ştiut sau nu ai vrut să te dăruieşti prin iubire celor din jur, acum nu poţi pretinde iubirea lor sau nu poţi întinde rugător mâinile înspre dragoste, trebuie să te mulţumeşti cu felul în care ştiu să te iubească cei din jur. Şi ei chiar te iubesc, numai că tu nu ştii ce-i iubirea...

Mai devreme sau mai târziu, adevărul din viaţa fiecăruia, nu iartă. Şi este cumplit atunci când îl conştientizezi sau atunci când doar celor din jur li se arată, neputincioşi de a face ceva pentru cel care l-a refuzat de-a lungul vieţii.
Tot ceea ce n-ai făcut la momentul potrivit te ajunge din urmă. Uneori sub forma gândurilor ce nu-ţi dau pace sau a neîmplinirilor afective şi emoţionale. Sunt precum poverile purtate îndelung pe un drum colbuit şi întortocheat ce pare fără de sfârşit. Şi este fără de sfârşit... drumul se va continua şi ”dincolo” de viaţă pentru că va trebui să iei adevărul cu tine acolo unde nu există decât adevăr. Va trebui să înveţi la final de existenţă că viaţa nu are decât o singură faţă şi o singură cale şi dacă te-ai abătut voit sau ne voit din drumul adevărului acesta te va urmări trezind conştiinţa din somnul ignoranţei.

Răzbunarea, răzvrătirea ca rezultat al renegării adevărului, este absolut inutilă... de fapt este o răzbunare impotriva propriei conştiinţe ce a ignorat adevărul de-a lungul existenţei, iar acum este tardiv. Manifestarea stârneşte milă şi dureroasă înţelegere din partea celor jur pentru cel ce a refuzat întreaga sa existenţă, să de dăruiască.
Momentul adevărului în viaţa fiecăruia este inevitabil... Mai devreme sau mai târziu, indiferent cât fugi de adevăr, acesta te va prinde din urmă. Va sosi momentul în care confrunatrea va fi cruntă şi numai înţelepciunea  te poate face să înţelegi unde ai greşit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu