Pagini

joi, 2 septembrie 2010

Simplitate...

În timpuri ancestrale nu era nimic altceva decât simplitate. Cu vremea totul s-a schimbat. Simplu a devenit complicat şi peste fiinţă s-a lăsat întunericul sofisticat al propriilor dorinţe. Atunci la începuturi oamenii gândeau simplu şi trăiau simplu în armonie cu natura, în locuri parcă uitate de Dumnezeu. Nu li se părea greu, erau acolo, se născuseră acolo şi nu ştiau că poate fi şi altceva, o existenţă complicată, dar lipsită de bucuria simplităţii.

Câţi dintre noi ar alege acum o viaţă simplă, bucolică, într-o casă la ţară, într-o zonă sălbatică fără să se teamă că nu va avea confort, că va fi departe de lume, că poate nu va exista televizor sau orice alt mjloc de comunicare. Că va trebui să depună eforturi imense pentru a se descurca acolo, muncind pe lângă casă, având grijă de animale şi grădină. Câţi dintre noi ar da sufocantul oraş pe un cătun liniştit, dar sărac, rupt total de hărmălaia şi nebunia oraşului. Puţini ar fi aceia ce nu se tem de simplitate, de o viaţă în armonie cu pământul simţindu-i vibraţia şi răsplătindu-i rodul cu sudoarea şi neodihna trupului.

Cei care ar alege de bună voie o altă viaţă, total diferită de cea complicată şi lipsită de esenţă, sunt cei pentru care viaţa înseamnă şi altceva decât lux, confort exagerat, shoping, supermarket-uri, distracţii, comoditate şi lâncezeală.
Singurul lucru îngrijorător este că simplitatea satului s-a denaturat şi ea, a început să îmbrace straie moderne, şi unde altă dată prin mahalale te aşteptai să te întâmpine liniştea şi pacea acum urlă manelele, zgomotul tehnologiei moderne şi al maşinilor zbârnâie la tot pasul, peste tot domneşte acelaşi vuiet specific oraşului.

Visele noastre despre un sat uitat de Dumnezeu, unde viaţa s-a oprit în loc de zeci de ani şi unde timpul curge după alt ceasornic, s-au spulberat. Sunt din ce în ce mai rare locurile şi mult mai departe de oraşe, unde încă există simplitate frustă. Dar şi acolo simplitatea tinde să fie înlocuită cu confort şi lucruri complicate, dispărând în acest fel orice urmă de aspect rustic şi tradiţie. Oamenii nu mai sunt nici acolo acele persoane senine, care iau viaţa mult mai uşor, se mulţumesc cu puţin, şi de căpătâi le este credinţa. Nu mai există nici acolo hrană naturala, case simple cu strictul necesar, spoite în alb imaculat, cu mobilier simplu. Nu mai există nici acolo atmosferă nepoluată, tihnită, cu nopţi limpezi unde se aude doar concertul greierilor.

Nu mai putem visa la frumuseţea şi liniştea unui trai într-o casă la ţară, în tihna zilelor unde singurele repere orare sunt răsăritul şi apusul, la serile geroase la gura sobei în care trosnesc lemnele şi unde miroase a gutui şi mere coapte. Visul unei nopţi de Crăciun precum atmosfera bacoviană a lui ”Decembre”, unde zăpadă este stăpână pretutindeni şi în sobă arde focul, iar în noi jarul dragostei, unde bradul împodobit  învăluie atmosfera cu miros de cetină, toate astea sunt departe, tot mai departe...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu