Pagini

luni, 20 februarie 2012

Limbajul trupului...

Iată ce spunea Erasmus de Rotterdam: ”Căci nu întâmplător faptul că înţelepţii din vechime au spus că sufletul are sediul în privire. Lectura psihologică a privirii a rămas pentru noi un loc comun, elementar. Dar toate mişcările, toate atitudinile trupului, însăşi îmbrăcămintea pot constitui obiectul unei descifrări asemănătoare. Gesturile sunt semne şi se pot organiza într-un limbaj. Ele se pretează interpretării şi îngăduie un reperaj moral, psihologic şi social al persoanei respective. Nu există trăsătură intimă pe care ele să n-o trădeze. O asemenea sugestie are şi reversul său. Dacă trupul spune tot despre omul lăuntric trebuie să se poată forma sau reforma dispoziţiile intime, dirijând în mod corect manifestările corpului.”

Dacă trupul mărturiseşte tot despre omul lăuntric, Marcel Proust vorbeşte despre faptul că îi credem orbi pe ceilalţi atunci când trupul nostru, fără vrerea noastră, vorbeşte în locul nostru.

”Şi nu numai când vorbim despre noi îi credem pe ceilalţi orbi; noi şi acţionăm ca şi cum ei ar fi orbi. Pentru fiecare dintre noi există un zeu special care ne ascunde sau ne făgăduieşte că defectul nostru nu va fi vizibil, tot astfel cum le închide ochii şi nările oamenilor care nu se spală făcându-i să nu mai vadă dâra de murdărie pe care o poartă în urechi şi să nu-şi simtă mirosul de sudoare de la subsuori, ci îi convinge că se vor putea plimba astfel în toată liniştea prin lume şi nimeni nu va observa nimic. Iar cei care poartă sau dăruiesc perle false, îşi închipuie că vor fi luate drept perle veritabile.”

Interioritatea este adesea un adevărat câmp de bătălie în care instinctele vor să răzbată spre exterior, iar frica de a nu greşi, moralitatea, luptă din răsputeri să le ţină în frâu. Cu toate acestea nimic nu poate fi ascuns.

Oameni fiind avem dorinţe, nevoi, orgolii, vanităţi, vicii, virtuţi, sentimente, un întreg arsenal amestecat care alcătuieşte omul lăuntric. Evident că această pleiadă de trăsături trebuie să se manifeste într-un fel anume. Sunt precum caii pe care nu-i poţi ţine în frâu decât dacă ştii bine să-i struneşti, altfel scapă în mirişte şi distrug imaginea naturala a câmpului, închipuindu-ne că nimeni nu observă. Ne înşelăm. Ceilalţi văd. Citesc în noi precum într-o carte deschisă. Orice cuvânt şi orice gest ne trădează, expunând privirii celorlalţi toate nevoile noastre interioare, toate nemulţumirile sau toate fericirile. Natura umană nu poate fereca sentimentele în lanţurile nemanifestării lor. Refularea, aşa cum spunea Freud, adică izgonirea impulsului în inconştient, se trezeşte replicând sau gesticulând, râzând isteric sau nervos, punând în lumina privirii celorlalţi tocmai acele ”secrete” pe care nu voiam să le dăm in vileag. Din păcate cea mai nesemnificativă atitudine, cuvânt, gest sau manifestare pune în valoare ceea ce suntem cu adevărat.

Limbajul cu cuvinte sau fără cuvinte propriu trupului, ne reprezintă şi ne defineşte imaginea în ochii celorlalţi, adesea acea imagine pe care sinele nostru o contestă sau doreşte să o ţină ascunsă. Desigur, dispunem de măşti în spatele cărora ascundem dorinţe nepermise, sentimente care nu ni se cuvin, răutate, ignoranţa, mitocănie, lipsă de bun simţ, însă oricât am vrea să nu răzbată nimic din tainicul secret, tot ceea ce suntem ca naturi umane, ne trădează. Într-un mod care poate stârni mirare, cuvintele ne reprezintă cel mai puţin în raport cu restul manifestărilor. Timbrul şi volumul vocii, intonaţia, intensitatea şi tonalitatea râsului, modul şi durata comunicării verbale, ne reprezintă şi ne definesc într-o mai mică măsură faţă de gesturi, mişcări ale corpului, mimică, grimase, priviri, obiectele de care ne înconjurăm în imediata vecinătate pentru a le utiliza, stilul de îmbrăcăminte, decent, sumar sau vulgar. Până şi retragerea în tăceri cuminţi ce par cele mai înţelepte şi nesemnificative în ochii celorlalţi, însoţite de zâmbete ironice, uşoare tresăriri sau priviri pierdute dincolo de obiectul ignorat, destăinuie adevăratele gânduri nerostite.

Aşa cum în toate lucrurile la nivel existenţial există un adevăr care mai devreme sau mai târziu iese la iveală, tot aşa şi în complexitatea miracolului numit fiinţă umană, oricât de sofisticat ar fi mecanismul ei lăuntric, trăsăturile de caracter proprii fiecărui individ, vor fi vizibile şi explicite.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu