La inceput a fost cuvântul...

Cartea te seduce precum o ispită. Te atrage spiritual întro uniune tainică până acolo unde îmbrăţişarea dintre carte şi cititor topeşte gândul în conştiinţă. Întâia dată îi vezi titlul şi autorul, precum vezi inocenţa pe chipul unei fecioare. Pentru tine, necunoscătorul, este doar ideea virgină a cărţii, ce te incită să-i dezlegi taina. Apoi curiozitatea te îndeamnă s-o atingi. Deschizi coperta şi primele pagini ţi se dezvăluie sub privirea flămândă de a afla ce ascunde în noianul de cuvinte adunate în paginile ei.

Prima pagină... a doua... şi tot aşa cu nesaţ nepotolit, întorci delicat filă cu filă precum clipele de tandreţe întro dragoste sublimă. Te cucereşte cu trena rândurilor ei nesfârşite, cu ideile limpezi ce-ţi pătrund în minte aşezându-se subtil întro acumulare de esenţe de trăire.
Cuvânt cu cuvânt, idee cu idee, se creează acea legătură metafizică, tainică, inexplicabilă pe care nu o poţi descrie în cuvinte. Adori să citeşti, adori să te pierzi în scrierile ei, simţi cum dragostea spirituală creşte în tine, apoi devine simţire. Şi aşa rămâne... nu se poate uita. Un sentiment de neuitat, ce se repetă întro altă formă şi o altă trăire cu fiecare nouă carte.

Gândurile autorului devin carte şi cartea devine gând dăruit conştiinţei cititorului. Fiecare are un fel aparte de a stârni în tine sentimente, unele diafan, altele violent. Primele, deşi cuvintele sunt delicate precum o mătase ce mângâie conştiinţa şi sufletul, au o forţă inexplicabilă. Sunt dinamizatoare, sunt vii, mângâie şi trezesc la viaţă în acelaşi timp. Celelalte, sunt precum rafalele unei arme. Directe şi tari. Dezvaluie adevăruri revelatoare, ce te fac să-ţi aminteşti motivul existenţei pământene. Sunt mai presus de vise şi himere, te trezesc din oniric aruncându-te într-un plan al realului acolo unde viaţa este altceva decât în imaginaţia cititotului. Fiecare cu stitlul ei, fiecare cu genul ei, apoi fiecare cu parfumul ei de doamnă nobilă, te face să te îndrăgosteşti de livresc. Sunt şi momente de saţietate când ai tendinţa s-o uiţi rătăcită pe undeva prin casă, dar nu o poţi părăsi multă vreme, te întorci la ea cu aceeaşi dragoste. O cuprinzi delicat şi te laşi purtat de slovele ei în lumi pe care nu le cunoşti.

Cartea este un vis real. Imaginarul devine realitate prin cuvintele pe care le citeşti. Cartea creează conştiinţei un strai de lumină în care se reflectă lumea interioară şi exterioară a cititorului. Cartea dezleagă enigme şi potoleşte curiozităţi. Cartea potoleşte setea de cunoaştere şi dă dorinţei de înălţare o cale. Cartea îţi deschide şi netezeşte drumul înţelepciunii, filosofia cărţii botează filosofia vieţii şi dă un alt sens existenţei.

Cartea îţi poate fi prieten, părinte, duhovnic şi bunăoară cale de urmat. Nu toate merită deschise cu acelaşi drag şi cu aceeaşi încredere. Nu toate au strălucirea divină a unor gânduri primite de Sus, nu toate sunt poveţe şi îndemnuri spre înălţare, nu toate te pot seduce cu smerenie şi evlavie spre cunoaşetere, însă toate au intenţia de a o face. Cred că nici un autor serios nu se aşterne pe scris pentru a releva în cuvinte răul cu intenţia de a face rău cititorului. Nu... autorul scrie despre rău pentru a face bine, pentru a demonstra cât de satanic este răul.