Stela-Amira

Stela-Amira. Un nume şi o fată. O fată frumoasă, blondă cu un păr natural ca spicul de grâu şi cu nişte ochii superbi albaştri imenşi ca două petice de cer azuriu. Frumoasă, deşteaptă, cuminte şi caldă, are o poveste aparte a numelui ce-l poartă. Amira este un nume şi un cuvânt arab – se traduce prinţesă. Am întrebat-o cum de părinţii ei s-au gândit la un nume atât de special acolo într-un sat pe malul Dunării în vecinătatea Ucrainei. M-am gândit că poate mama ei a citit vreo carte ori a văzut vreun film şi i-a rămas în minte vreun personaj feminin ce a fascinat-o. Nici una din variantele mele nu a fost confirmată de frumoasa fată.

Ce a fost de fapt… numai D-zeu ştie…

Medicul care a asistat-o pe mamă la naşterea fetei a scris ”ceva” pe documentul ce i-a fost dat la externare, ca act oficial în baza căruia urma să fie scris certificatul de naştere. De fapt trebuia s-o cheme Stela Ana-Maria, dar doctorul ”obosit” sau nu, a măzgălit ceva cu scrisul inconfundabil al medicilor. Apoi la completarea certificatului de naştere iar nu se ştie ce s-a întâmplat, posibil acolo să fi fost un alt funcţionar ”obosit”. Cert este că din Ana-Maria a ieşit Amira. Din totalitatea literelor unui nume românesc, Ana-Maria, au rămas doar cinci… Amira.

Frumoasă întâmplare, fata alegându-se cu un nume de prinţesă arabă. Mă minunam în sinea mea că D-zeu se află şi în lucrurile ”mărunte”. Fata asta trebuia să poarte un nume ninunat ca rezonanţă şi înţeles… şi aşa a fost…

Mă întrebam daca părinţii ar fi dorit s-o cheme Paulina şi cei doi ”obosiţi” mâncau sau beau ceva litere… cum ar fi chemat-o pe biata fată…