Pagini

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Feminitate...

Domnul Andrei Pleșu spunea că femeia are prin feminitatea ei ceva din transparența structurii specifice îngerilor. Astfel situa femeia undeva în intervalul dintre noi și Dumnezeu alături de naturile eterice în acea lume nevăzută, dar prezentă alături de noi.

Feminitatea este precum o muzică ce se aude şoptit din toată fiinţa femeii. Nu poţi identifica limpede instrumentele muzicale şi nici notele, doar armonia ce pluteşte în jurul ei.
Îmi este greu să vorbesc obiectiv despre feminitate. Subiectul ar trebui abordat de bărbații care înțeleg și percep feminitatea ca pe un dar primit din partea naturii feminine. Feminitatea este trăsătura specifică femeii, este substanța care diferențiază femeia de partenerul ei bărbat. În această esență este relevată toată frumusețea cu care femeia vine pe lume și care înflorește în timp atingând apogeul la maturitate.

Nuanțele frumuseții răzbat din gesturile ei, din delicatețea cu care atinge aerul și copilul, căldura și blândețea cu care își îmbrățișează partenerul, zâmbetul suav sau gingaș dăruit în jur, seninul din privirea ei, candoarea pașilor grăbiți înspre inimile celorlalți.
Feminitatea iese la iveală din orice gest mărunt. Dar mai ales din condiția femeii de a fi mamă care o situează într-o lume total aparte de cea a bărbaților. O femeie cu un prunc în brațe sau hrănindu-l la sân, jenată de privirile indiscrete din jur, este un tablou înduioșător. Te topește acea imagine încărcată de feminitate, de sacrul uniunii dintre ea și copil.

Dacă privești femeia căutând să-i descifrezi natura vei vedea cum feminitatea se răspândește în jurul ei precum un parfum, uneori dulceag, alteori ușor înțepător, dar care transmite privitorului ceva plăcut privirii. Gesturi simple, grațioase, delicate, tăcute sau însoțite de cuvinte,  priviri ce parcă alunecă pe lângă peisajul din jur.

Toate acțiunile femeii sunt însoțite pe alocuri de grație și cochetărie mai mult sau mai puțin evidente. Prinsă în lumea ei uneori gravă plină de probleme existențiale sau într-o lume artistică, femeia se identifică într-un fel personal. Are felul ei de a fi ce radiază către cei din jur cu dragostea ce sălășluiește în ea precum un dar pe care trebuie să-l ofere celorlalți. Are un farmec aparte de care nu este întotdeauna conștientă, impresie care stârnește bucurie și căldură. Feminitatea este generatoare de apropieri, de relații umane și personale, un complex de manifestări a căror muzică vibrează în ceilalți.

Frumusețea chipului și a trupului nu sunt condiții ale feminității. Sunt o mulțime de femei a căror frumusețe reprezintă altceva decât esteticul trăsăturilor lor. O femeie nu foarte frumoasă sau de o frumusețe bizară te poate vrăji cu un gest sau o replică spusă în treacăt din vârful buzelor. Ea poate cuceri prin rafinamentul feminității sau printr-o feminitate ”brută”.

Mersul natural unduitor, o șuviță rebelă, o privire însoțită de un surâs suav, tonul măsurat al glasului, sentimentele pozitive fără zgârcenia manifestării lor, naivitatea bucuriei de a fi pentru ea și pentru ceilalți, fac din femeie o poartă deschisă spre o altă lume. Desigur, chiar și un gest masculin abordat din perspectiva feminității nu abrutizează imaginea femeii, ci îi conferă un farmec care stârnește zâmbete de admirație.

Se spune că femeia are în ea chipul ascuns al răului precum cealaltă față a bunătății și feminității ei. Poate fi dură și încăpățânată având refuzul categoric dăltuit în ființa ei, disprețuitoare și rea strivind suflete, absurdă și irațională sfidând realitatea, superficială și insistentă până la exasperare, dar nu poate fi total insensibilă. Ceva o va emoționa, moment în care va retrăi candoarea feminității.