Sensul banalei întrebări
nu are același înțeles pentru toți. De multe ori genul acesta de adresare
stereotipă devine iritantă pentru
adresant. Unii o lansează din pură politețe, așa precum o formulă de
salut, alții pentru a iniția un dialog. Pentru cei mai mulți dintre noi, „ce faci?” sau „ce
mai faci?” este întrebarea cu care afli în câteva cuvinte cum îi merge
interlocutorului. Desigur, nu poți întreba direct „Ce mai faci?” pe cineva pe
care nu-l cunoști dinainte. Acest „mai” din întrebare presupune o cunoștință
mai veche.
„Ce mai faci?” nu
are întotdeauna același sens. Unii dintre „curioși” nu întreabă din pură
întâmplare sau pentru a iniția o conversație, ci pur și simplu au nevoie de un
model. Ei simt că ție îți merge bine fără să exprimi în cuvinte starea ta de spirit. Te văd mulțumit,
împlinit, liniștit, împăcat cu propriile dorințe și atunci încearcă să afle,
mânat de propria insatisfacție, ce faci tu de îți este așa de bine. Cum ai
reușit să atingi acea fericire pe care și ei o tânjesc. Se gândesc probabil ca ai o rețetă magică pe care o păstrezi secretă pentru a nu dezvălui misterul
elixirului minune. În sinea lor există un semn de întrebare și o nedumerire cum
alții reușesc și el nu, deși se străduiesc să afle rețeta sau metoda
matematică a fericirii. Își imaginează că greșesc undeva și de aceea nu reușesc
să atingă binele personal. Adesea se cred bătuți de soartă, fără noroc, fără
șansa de a cunoaște bucuria vieții.
„Ce mai faci?” rostită
din adâncul sufletului, încheiată cu un ușor oftat, așteaptă răspunsuri
fundamentale care ar putea deveni cheia propriei fericiri. Răspunsul este
simplu. Bucuriile sunt la îndemâna oricui, numai să știi să întinzi mâna să le
culegi. Binele personal este unic, cu trăsături particulare și cu ceva ce nu se
potrivește oricui. Prin urmare mulțumirea, satisfacția personală ține de
propria persoană și dacă nimic nu te satisface și nu ajungi să guști zilnic
câteva momente de fericire, sufletul tău refuză bucuria, tânjind o fericire de
poveste care nu exista decât în himere.
