Pagini

miercuri, 23 mai 2012

Secunda decisivă...

”Niciodată nu ştii cu siguranţă cum vor evolua lucrurile, deşi crezi că ştii…”

Secunda… particulă a timpului, aparent inofensivă, dar în mod real cu o puternică influenţă asupra vieţii. Aceasta poate fi clipa decisivă a existenţei, răscrucea unde trebuie să schimbi drumul pe care îl urmai, apucând pe un drum total necunoscut. Sunt momente pe care imaginaţia ta de-a lungul timpului refuză să le proiecteze pe ecranul conştiinţei gândind că ţie nu ţi se poate întâmpla un eveniment care să-ţi schimbe viaţa. Natura umană nu este pregătită pentru schimbări radicale în sens negativ al existenţei, dar acest lucru se poate întâmpla. 

De cele mai multe ori refuzăm să acceptăm gândurile negative care se strecoară în conştiinţă. Le alungăm, adoptând atitudinea struţului. Ne ascundem în faţa ideii, gândind că ”mie nu mi se poate întâmpla”. Iar când impactul cu realitatea se întâmplă, suntem dezarmaţi total în faţa situaţiei ce nu mai poate fi schimbată. Este drept că o parte dintre evenimentele survenite nu pot fi anticipate sub nicio formă, însă este o diferenţă între a fi pregătit să întâmpini lovitura şi a o primi pe la spate, într-un mod neaşteptat. Este nevoie, doar din când în când, să fii atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Să priveşti cu respect şi demnitate, fără patetism exagerat, întâmplările prin care trec ceilalţi. Să te aşezi cu mintea în situaţiile surprinse şi să gândeşti cum ai reacţiona tu, dincolo de frică şi de refuzul de a recunoaşte că poţi fi în aceeaşi situaţie.   

O secundă ne poate schimba viaţa…

O veste primită pe neaşteptate, un rezultat la o analiză medicală, o fracţiune de secundă de neatenţie în trafic, un accident neprevăzut, o decizie asupra căreia nu avem nicio influenţă,  chiar şi o alegere ce pare a fi cheia fericirii poate fi declanşatoarea unor conjuncturi neimaginate, copleşitoare, devastatoare, ce pot dărâma tot eşafodajul încrederii de sine. Toate acestea pot avea urmări grave care distrug viitorul pe care îl imaginam ca fiind rezerva de timp suficientă pentru planurile nerealizate încă.

„Faceţi tot ceea ce vă doriţi, o secundă vă poate schimba total viaţa…”

Aşadar, avem tendinţa să amânăm la nesfârşit acele dorinţe sau aspiraţii pe care nu avem curajul să le dăm prezentului. De altfel, nu ştim să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, iar când viaţa ia o întorsătură surprinzătoare regretăm că n-am făcut ceea ce ne-am dorit. Timpul ori devenirea prezentă nu mai permite o astfel de împlinire visată. Din acel moment crucial existenţa va fi cu totul alta. Viaţa va avea alt chip şi o altă devenire, remodelând cu greu ce a mai rămas din vechea amintire. 

duminică, 13 mai 2012

Au înflorit macii...

Au înflorit din nou macii. Un câmp cu maci este o imagine încântătoare în care privirea nu se satură să cuprindă imensitatea de verde crud în care roşul pur îşi flutură petalele. Nimic nu este mai plăcut privirii şi sufletului decât o mare de galben ori de verde în care roşul aprins întregeşte armonia culorilor. Macii, precum nişte mimoze plăpânde şi delicate cu petalele lor mătăsoase, tremurânde  la orice adiere de vânt, răsfaţă lanul de grâu ori de rapiţă cu prezenţa lor ingenuă. Sunt delicaţi şi puri, dar ascund carnalitate şi înfocare. Au inocenţa fecioarelor ce roşesc aplecându-şi căpşorul şi fluturând din gene la orice adiere a emoţiei erotice.

Florile de câmp nu au nobleţea şi parfumul trandafirului ori a imaculatului crin, dar au puritatea şi naturaleţea, simplitatea şi frumuseţea frustă a naturii. De aceea nu le poţi aduce în casa ta. Ele fac parte din peisajul naturii în care s-au născut de la sine şi smulgându-le brutal de acolo vor muri neîntârziat. Frumuseţea lor nu bucură ochiul şi spiritul decât acolo în armonie totală cu celelalte crâmpeie ale naturii, tot aşa cum ai privi ”Câmp cu maci” a lui Monet.

Apoi macii îmbrăţişaţi de margarete de câmp sunt precum mirii alături de miresele lor. Albul şi roşul într-o armonie perfectă pe marginea de drum a călătorului. Spectacolul în care vântul şi soarele se joacă prin câmpurile cu flori de câmp în care macii s-au deşteptat revărsându-şi inflorescenţa, este unul minunat. Lujerii mlădioşi, verzi cu firişoare uşor înţepătoare precum refuzul delicat al unei domnişoare, îşi flutură voalul roşu de mătase, aplecându-se şi revenind ca într-un vals al florilor de câmp. Totul este ca o poveste în care macii au venit să sărute spicele de grâu şi acum îmbrăţişaţi îşi trăiesc povestea de dragoste. Şi dacă nu, macii pot fi precum un suflet rănit ce-şi flutură tristeţea în tăcerea foşnitoare  a lanului de grâu. Acolo în marea de spice unduitoare, macul îşi pleacă căpşorul îngreunat de tulburarea vântului, visând înfiorat la iubirea florilor de păpădie .

Frumuseţe şi simplitate, pasiune şi puritate, roşu carnal şi inocenţă, misterioasa uniune ce a zămislit o delicateţe încântătoare.

Cineva spunea cu simplitate nobilă, ”iubesc cărţile şi macii...” Interesantă alăturare a două pasiuni ce denotă dragoste de adevăr şi sensibilitate.